Argument .......... pagina 4
Capitolul I .......... pagina 6
I.1 Materiale de bază .......... pagina 6
I.2. Materiale auxiliare .......... pagina 7
I.3. Materiale secundare .......... pagina 8
Capitolul II: Cusături folosite pentru costume populare românești .......... pagina 9
Capitolul III: Tehnologia de confecționare a iei din Transilvania .......... pagina 10
III.1 Zone etnografice ale Transilvaniei .......... pagina 10
III.2 Descrierea Iei din Transilvania .......... pagina 11
Capitolul IV: Posibilități de valorificare ale creției artistice în arta decorativă .......... pagina 19
Bibliografie .......... pagina 21
Arta populară românească contemporană reprezintă un domeniu complex, în care se îmbină armonios moștenirea artistică populară cu o activitate încă vie, în multe regiuni ale țării, a unor centre meșteșugărești de veche tradiție. Ca element de cultură materială și spirituală, arta populară reflectă specificul național și are un profund caracter social, cu un rol bine definit în realizarea echilibrului dintre util și frumos, dintre cerințele utilitar-materiale și cele estetice.
Valorificarea elementelor tradiționale asigură artei populare românești, în ansamblu, virtuțile unei creații autentice valoroase, în care se oglindesc simțul pentru frumos, manifestat în egală măsură de proporțiile armonioase ale mobilierului, de linia clară și eleganța sobră a pieselor de îmbrăcăminte, de valoarea broderiilor, de rafinamentul cromatic al țesăturilor și de frumusețea formelor și ornamentelor ceramicii și delicatele dantelării ale crestăturilor în lemn, toate purtând pecetea vie a specificului zonal local.
Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor.
Din basoreliefurile de demult, care îi înfățișează pe daci, poți observa în portul acestora cămăși cu mâneci lungi, cu o croială de tip tunică, albă și lungă, dintr-o singură bucată și pantaloni strâmți și lungi (ciareci, ițari).
Portul era completat cu un brâu sau chimir, iar în picioare purtau opinci. Femeile se îmbrăcau cu o cămaşă de pânză (ie), poale şi piese care acopereau picioarele, care ulterior au primit diferite denumiri: catrinţă, valnic, fotă sau opreg.
Pe cap, femeile purtau diferite ţesături și podoabe: marame, năframe, cepse sau cununi, iar bărbații - căciuli. De-a lungul timpului, costumul băraților și al femeilor s-a diferențiat tot mai mult, iar tunica pe care o purtau la începuturi ambele sexe a început să capete caractere distincte. Veșmântul femeiesc s-a transformat astfel in ia românească tradițională din zilele noastre.
Am ales aceasta tema: ,,Tehnologia de confecționare a iei din Transilvania” pentru a-mi demonstra competenţele tehnice practice şi teoretice pe care le-am dobândit în anii de studiu în domeniul confecţiilor textile.
În timpul orelor de specialitate, prin succesiunea modulelor studiate mi-am însuşit cunostinţele care să mă ajute să confecţionez şi să ornamentez diferite produse de îmbrăcăminte sau de lenjerie.
1.Bănăţeanu T., Arta populară din nordul Transilvaniei, Bucureşti, 1969
2.Dogaru O., Ornamentele şi croiul costumului din Maramureş, I. P. ,,Arta grafică”, 1976
3.Nanu Adina, Artă, stil, costum, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976
4.Pârâu S., Interdependenţe în arta populară
5.Salvanu V, Noţiuni de creaţie, manual, E.D.P, Bucureşti
6.Internet:www.romanianmuseum.com
7.www.ladadezestre.com
8.Merticanu V., Giurgiu D., Materii prime textile, manual pentru clasa a XI-a
9.Ciontea Ghe, Utilajul şi tehnilogia meseriei-Confecţioner îmbrăcăminte din ţesături şi tricoturi
Alege cea mai comodă metodă pentru tine: direct sau ca membru.
Intri în contul tău de membru și cumperi un pachet de descărcări.
Plătești imediat, fără cont și primești link-ul de descărcare pe email.