Etape semnificative in miscarea teatrala romaneasca

Aşa cum menţiona Mihai Vasiliu „încă din vremuri imemoriale, locuitorii pământului românesc de astăzi au simţit necesitatea jocului teatral - fireşte, fără a-l conştientiza - practicând obiceiuri şi rituri în ale căror forme de manifestare colectivă desluşim elemente cu un evident caracter spectacular.”  În decursul istoriei teatrul românesc a cunoscut o dezvoltare semnificativă. Spaţiul carpato-danubiano-pontic, aflat sub puternice influenţe exterioare, a reprezentat un tărâm propice pentru formarea unui stil autohton aparte. 

De la cea mai veche încercare dramaturgică originală datată probabil din anii 1778-1780 până la autorii zilelor noastre, în mişcarea teatrală românească se disting câteva etape semnificative. Ca primă etapă menţionez perioada premergătoare revoluţiei din 1848 caracterizată printr-o ancorare în actualitatea vremii, printr-un spirit critic de rezonanţă antifeudală. Se dorea prezentarea aspectelor negative din viaţă prin mijloacele satirei. Modelul oferit de traducerea în româneşte a unor opere aparţinând literaturii dramatice din spaţiul francez şi italian a stat la baza apariţiei dramaturgiei din perioada paşoptistă. Se poate vorbi de o perioadă de înflorire a dramatugiei originale. Trebuie amintite nume precum: Costache Facca, Alecu Russo, Costache Bălcescu, Costache Negruzzi, Matei Millo sau Costache Caragiale. Dar principala contribuţie la dezvoltarea dramaturgiei originale în epocă o aduce Vasile Alecsandri, acesta dominând întregul secol al XIX-lea. El „a întrupat în sufletu-i generos şi a exteriorizat cu marele-i talent toate aspiraţiile neamului nostru.”  Bardul de la Mirceşti reprezintă punctul cel mai înalt în dezvoltarea comediei satirice la jumătatea veacului. În direcţia dezvoltării dramaturgiei menţionăm şi drama istorică de inspiraţie naţională. Momentul afirmării ei îl datorăm ilustrului cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu.

O altă etapă semnificativă este cea reprezentată de Ion Luca Caragiale. „Opera dramatică a lui Ion Luca Caragiale deşi este un apanaj al tinereţii, încununează calitativ o contribuţie decisivă pentru destinul Thaliei române. Valoarea ei în general se explică prin aptitudinile, prin talentul,prin geniul scriitorului.”