Anton Pavlovici Cehov

Serios, rezervat şi profund, A.P.Cehov a facut parte din aceea categorie de genii pentru care munca este cauza şi scopul devenirii umane. Purtând în şi cu sine, de-a lungul întregii existenţe, un scriitor şi un medic, tratându-i cu egală responsabilitate, Cehov-ul din viată s-a resorbit treptat în substanţa personajelor sale, care au ajuns să vorbească despre el, despre luxurianţa interiorităţii sale, cel puţin la fel de bine ca istoria cronologică a vieţiilui pământene.

Creator de disecţii în structura umană a clipei, refuzând eroicul, excepţionalul, încleştările monumentale, reducând omul la „grandoarea ” terifiantă şi încă necunoscută a trecerii de la o secundă la alta.
Cehov se caută, se citeşte, se montează, se redescoperă, iar personajele sale parcă ne sunt mai cunoscute decât semenii noştrii, parcă ar fi rudele pe care le revedem dupa o absenţă îndelungată şi ne bucurăm că ne reîmprospătează sufletul şi viaţa.

Cehov-ul din viaţă mai există şi putem vorbi despre el cu ajutorul personajelor sale, care îi seamănă.Sunt oameni simpli în comlexitatea trăirilor lor nesofisticate, duc o existenţă discretă şi umilă, suferă şi speră, plâng şi râd, se iubesc şi se detestă, mor şi se plictisesc de moarte, muncesc cu grabă sub povara securizantă a anonimatului, cred în oameni şi în bunâtatea lor viitoare, creează şi se îndoiesc de valoarea creaţiei lor, se trădează unii pe alţii, pentru ca apoi să-şi deplângă trădările, vând şi cumpără,cântă, joacă cărţi, visează să plece spre locuri mai bune, într-un cuvânt ,,dau glas’’ autorului lor care, adesea, se confundă.
Între Cehov şi personajele sale există o reţea invizibilă de conexiuni. Bun cunoscător al naturii umane, ca medic şi ca obsedat de psihologie, Cehov şi-a scris, de fapt, existenţa, întorcand-o pe toate feţele pentru a-i multiplica valenţele şi pentru a-i singulariza semnificaţiile.

Biografia lui Cehov şi-a păstrat constant două coordonate “de aceeaşi natură”: doctorul şi scriitorul.
A.P.Cehov s-a născut la 29 ianuarie 1860 în Taganrog, celdeal treilea fiu al unei familii cu şapte copii (cinci baieţi şi două fete, dintre care una va muri la doar doi ani).
Parinţii sunt de origine socială modestă: tatăl, Pavel Egorovici, provine din categoria tăranilor iobagi şi chiar dacă va avea o pravălie (pe care de altfel o va falimenta!) şi va deveni contabil, nu se va depărta niciodată prea mult de această condiţie; mama, Evghenia Iakovlena Moroyova, este fiica unui negustor de pânzeturi.
„Eu n-am avut copilărie... Eram sluga ce desfăcea candele în spatele tejghelei noastre de la Taganrog. Oh! Şi ce frig blestemat era acolo!”