Combaterea kitsch-ului in educatia estetica scolara

Plecând de la premisa că educaţia nu poate rămâne indiferentă în faţa fenomenului kitsch, care prin toate formele de manifestare, conştientă sau inconştientă, a ajuns  să deterioreze calitatea vieţii, am ales să vorbesc în lucrarea de faţă  despre  o temă interesantă, şi anume  ,, Combaterea kitsh-ului în educaţia estetică şcolară’’.

Omul este o ființă interesată nu numai să cunoască, ci să și simtă, să se bucure de frumusețile din jurul său. Realizarea unei educații estetice în școală constituie o cerință ce ține de idealul formării unei personalități integrale pe linia afectivă, atitudinală, cognitivă, culturală. Un om nu este format plenar dacă nu cunoaște și nu este sensibilizat față de universul valoric specific creației artistice, nu receptează frumosul ipostaziat în alte contexte existențiale (natură, relațiile dintre oameni, comunitate etc.), nu dorește să fie înconjurat de frumosul autentic. El are nevoie de o ,,educaţie pentru frumos’’  pentru a putea face diferenţa între artă, frumuseţea naturală şi kitsch. 

Educaţia pentru şi prin arte şi modurile frumosului, are ca obiectiv cuprinzător şi esenţial, formarea interesului pentru calitatea estetică a vieţii sociale.

Educaţia estetică îşi poate realiza obiectivele prin toate obiectele de studiu cuprinse în planul de învăţământ şi nu numai. Cum viaţa fiecăruia stă rânduită sub semnul datoriei, nu putem concepe educaţia, şi viaţa însăşi, fără marea bucurie a artei. Dar arta, marea artă, înfrumuseţează şi îmbogăţeşte existenţa, uşurând cunoaşterea, dinamizând progresul omenirii. Înţelegerea artei şi, implicit, a creatorului, nu este uşoară. Comunicarea creator – receptor presupune şi alţi vectori care nu sunt la îndemâna oricui, oricând şi oriunde.

Aşa cum există autentic, există şi neautentic, aflat într-o strânsă legătură cu autenticul, la fel cum, în aceeaşi lume a valorilor estetice, frumosul este strâns legat de urât. 

Luând aceste idei drept reper, consider că în procesul educării estetice a copiilor de vârstă mică trebuie să avem în vedere permanent faptul că fenomenul kitsch ne însoţeşte şi ne întâmpină pretutindeni în mai toate ipostazele existenţei noastre şi conform specialiştilor el reprezintă cea mai răspândită formă a poluării estetice. Din acest motiv copilul trebuie educat astfel încât să poată distinge arta de kitsch.

În încercarea mea de a găsi cea mai potrivită  şi accesibilă definiţie a termenului educaţie m-am oprit la următoarele citate reprezentative, care, cred eu că ne ajută să înţelegem mai bine ce este şi ce presupune educaţia în viaţa noastră:

"Educţia este în acelaşi timp intervenţie şi neintervenţie; fiecărei perioade de vârstă îi corespunde o anumită educaţie în funcţie de fenomenele psihice dominante în etapa respectivă." (J. J. Rousseau)

“Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învăţat în şcoală.” (Albert Einstein) 

"Cel dintâi scop al unei școli ar trebui să fie educația umană, adică înălțarea, mobilizarea firii omenești; înălțare înseamnă că omul trece de la frică la curaj, de la lene la muncă, de la furie la stăpânirea de sine, de la minciună la adevăr." (Nicolae Moisescu)

Încă din Antichitate omul a fost preocupat de educarea copilului şi de pregătirea lui pentru viaţă. Preocesul de educare este unul lung care debutează odată cu naşterea şi durează pe tot parcursul vieţii. Educaţia copilului începe în famile; aici se pun bazele educaţiei . Copilul este educat atent, în general de către mamă, care se preocupă de îngrijirea, educarea, integrarea în societate şi pregătirea pentru viaţă a copilului. În completarea educaţiei din familie, vine educaţia din şcoală – educaţia formală – şi educaţia din alte medii cu care copilul intră în contact : biserică, mass-media , O.N.G.-uri , etc.

Educaţia este un proces în desfăşurare care se implică în transformarea şi evoluţia sistemelor materiale, sociale şi ideale, este o componentă a existenţei socio-umane. 

„Educaţia poate fi concepută într-un mod mai larg ca o întâlnire între individ şi societate, şi întreaga viaţă socială poate fi marcată de acest schimb permanent”

Platon definea educaţia ca fiind "arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele." Aristotel, în lucrarea sa "Politica", consideră că "educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare".