Scurt istoric al harpei

Harpa face parte din categoria instrumentelor de coarde ciupite si este unul din cele mai vechi instrumente muzicale. Apare inca din anul 3000 i.e.n. in desenele egiptene si babiloniene. In Vechiul Testament apare sub denumirea de “Kinnor” , fiind instrumentul preferat al regelui David. Harpa are origine straveche, cunoscuta sub diferite denumiri: magadis la greci, nablium la romani, trigonon la sirieni, lebed la popoarele din Asia centrala. Primele instrumente aveau forma unui arc, forma prin care este redata si de hieroglifele si bazoreliefurile egiptene.

Harpa “eoliana” populara in Elada, de forma patrata montata, la atingerea brizei emitea sunetele armonice ale fundamentelor respectivelor coarde. In perioada imperiului sumerian, 2400-1800 i.e.n. , are forma triunghiulara asimetrica, cutia de rezonanta avand forma de barca sau lingura,cuprinzand 3-7 corzi, avand rolul de a acompania cantaretii. (fig.1.1  fig.1.2 fig.1.3) 
In decursul anilor, numarul corzilor cresc ajungand la 24. In secolul I i.e.n. istoricul roman Sicullus Diodorus pomeneste de harpa “gotica”. In secolul XIII apare pentru o scurta perioada, un tip denumit “psalterion”(cuvant latin), in italiana “arpanetta” si “arpa doppia”,in germana “Spitzharfe” “Rotta” avand cutia de rezonanta plata, asezata vertical, coardele fiind intinse pe ambele parti ale acesteia.

In Evul Mediu mai apare si sub numele de “chitara angelica”, in Europa fiind prezenta in Irlanda , pe teritoriul ocupat de Celti. Cu aceste instrumente se puteau obtine doar sunete diatonice. Pentru a corespunde mai bine cerintelor muzicale din ce in ce mai mari, inca din secolul XVI s-au facut experiente, incercand obtinerea sunetelor cromatice. In a doua jumatate a secolului XVII apare harpa tiroleza cu carlige cu ajutorul carora se putea modifica inaltimea sunetelor,acest instrument numindu-se Hackenharfe, era incomod deoarece o mana era ocupata doar cu acordatul corzilor.

Sistemul pedalelor (cu ajutorul carora se modifica inaltimea sunetelor)si care se afla la baza harpei a fost inventat de Hochbrucker  in anul 1720 dar care se acorda doar in Mi bemol si se puteau interpreta doar lucrari in tonalitati cu bemol. Acest tip de harpa se numea “Tretharpfe”. Lui Hochbrucker i-a venit ideea ca functiile carligelor sa le plaseze in partea de jos a harpei,sub forma de pedale (7 pedale). Fiecare pedala corespunde unui sunet din octava. In momentul miscarii(apasarii) unei pedale notele din cele 7 octave corespunzatoare sunt modificate cu un semiton. Acest instrument nu avea decat un sir de prag pentru pedale. In 1820 constructorul de piane Sebastien Erard a ajuns la constructia harpei actuale cu dubla miscare, adica cu doua siruri de praguri astfel harpa putand fi acordata in orice tonalitate.

In Franta s-au construit si harpe cromatice, cu 80 de coarde si un tip mai mic de instrument denumit “harp-luth” care nu s-au impus. Pe langa marca “Erard” mai sunt cunoscute si folosite harpele marca “Salvi” (italienesti) “Lyons & Hill” (americane).Etimologia cuvantului harpa, provine din limba greaca unde ph=f. de aceea este corecta pronuntarea de harpa si harfa. Italienii, francezii,englezii folosesc denumirea de harpa iar germanii ,rusii de harfa.