Principii de orchestratie

„Principiile de orchestraţie” ale lui Nikolai Rimski – Korsakov, editate pentru prima oară în anul 1913 şi traduse într-o serie de limbi străine, sunt în prezent o carte cunoscută compozitorilor şi muzicologilor din lumea întreagă. Lucrarea este originală, editorul nefăcându-i nici o modificare, pe considerentul că „...neatinsă, ca un monument istoric, această „automonografie” apare ca un document al unei anumite epoci, exprimat printr-o metodă creatoare precisă” (M. Steinberg). Compozitorul  a fost preocupat în decursul activităţii sale muzicale de elaborarea unui manual de orchestraţie. S-a păstrat un caiet gros de 200 de file acoperite cu un scris mărunt, care datează din anii 1873 – 1874. Caietul aceasta conţine o introducere cu privire la problemele generale de acustică, apoi o clasificare a diferitelor tipuri de instrumente(familii de instrumente, sisteme de funcţionare diferite, digitaţii, metode de execuţie a sunetului, inclusiv digitaţii sau poziţii).

În anul 1891, Nikolai Andreevici Rimski – Korsakov a devenit un artist desăvârşit si recunoscut, autor al operelor „Fata de Zăpadă”, „Mlada”, „Şeherezada”, maestru al tuturor procedeelor tehnicii orchestrale şi având în urma sa o experienţă pedagogică de 20 de ani, s-a întors din nou la ideea unui tratat de instrumentaţie. A făcut doar schiţe; nemulţumit de ele, Nikolai a distrus o mare parte dintre ele şi s-a întors la compoziţie. În anul 1894, compune „Noaptea de Ajun”, şi de atunci începe perioada cea mai rodnică a activităţii sale creatoare. În decursul acestei perioade, este absorbit în întregime de creaţie, în sensul că nu termină bine o operă şi deja concepe planurile pentru următoarea. Abia în anul 1905, tot sub influenţa evenimentelor externe, activitatea de compozitor a lui Nikolai Andreevici se întrerupe din nou, şi din nou iese la suprafaţă problema manualului de instrumentaţie. Încă din 1891, după cum arată schiţele păstrate, planul lucrării a fost alcătuit cu totul altfel decât fusese conceput înainte. Ideea de a descrie în amănunt diferitele instrumente din punct de vedere tehnic a fost părăsită, iar atenţia principală a fost îndreptată asupra studierii timbrelor şi a combinării lor.

Planul lucrării a suferit, în ceea ce priveşte detaliile, numeroase modificări; printre hârtiile compozitorului, acest plan s-a păstrat sub mai multe forme. În vara anului 1905, Nikolai Andreevici a trecut la realizarea intenţiei sale vechi şi a schiţat în ciornă şase capitole ale manualului, care constituie baza compendiului care îl analizăm în prezent. Cu aceasta însă, lucrul s-a oprit din nou: schiţele manualului au fost din nou lăsate deoparte. În „Cronica” sa, compozitorul atribuie aceasta lipsei de entuziasm şi sentimenului de oboseală: „Munca asupra manualului de orchestraţie a fost lăsată în suspensie. Pe de-o parte, forma lui nu mergea cum trebuie, iar pe de altă parte voiam să aştept reprezentarea „Kitejului”  (altă operă scrisă de el) pentru a scoate din această lucrare câteva exemplare.”

Aşa a trecut timpul până în toamna anului 1906. O renaştere a forţei sale creatoare s-a manifestat în compunerea operei „Cocoşul de Aur”, activitate care l-a ţinut pe marele compozitor ocupat din toamna anului 1906 până în toamna anului 1907. Odată sfârşită opera, Nikolai Andreevici a început să se gândească din nou la manual- avea îndoieli în ceea ce privea utilitatea planului de scris utilizat şi cu toate insistenţele prietenilor şi elevilor săi, nu se putea decide să definitiveze cartea. O indispoziţie persistentă, prevestitoare a unei boli grave (începută în decembrie 1907) stânjenea munca sa energică. O mare parte a timpului o petrecea în recitirea vechilor sale schiţe şi în clasificarea exemplelor. Pe data de 20 mai 1908, compozitorul s-a retras la reşedinţa sa de vară de lângă Sankt Petersburg, numită Liubensk, şi abia restabilit după un al treilea atac chinuitor de angină pectorală, compozitorul trecu în sfârşit la prelucrarea şi transcrierea pe curat a celui dintâi capitol a manualului. Acest capitol a fost terminat la data de 20 iunie în jur de ora 16; în aceeaşi noapte s-a produs un al patrulea, cel mai puternic atac al bolii, care i-a provocat moartea.