Argument .......... pagina 3
Capitolul I: Opereta .......... pagina 4
Capitolul II: Istoric – Origine .......... pagina 6
II.1 Opereta franceză .......... pagina 6
II.2 Secolul XX .......... pagina 8
II.3 Opereta în Austria .......... pagina 9
II.4 Opereta în Germania .......... pagina 10
II.5 Opereta Anglo – Saxonă .......... pagina 11
II.6 Opereta în alte școli muzicale .......... pagina 12
II.7 Opereta în România .......... pagina 14
Capitolul III .......... pagina 16
III.1 Liliacul .......... pagina 18
III.2 Voievodul tiganilor .......... pagina 23
III.3 Sânge vienez .......... pagina 26
Concluzie .......... pagina 30
Bibliografie .......... pagina 31
Opereta este o compoziție muzical-dramatică de proporții mari, similară operei, și derivată din aceasta, scrisă pe textul unui libret dramatic cu conținut agreabil, cel mai adesea umoristic, cu situații artificiale și adesea neverosimile, în care cupletele cântate de soliști și cor alternează cu dialoguri vorbite și cu dansul, total însoțit de muzică interpretată de o orchestră.
Denumirea vine din italiană operetta, diminutivul de la operă, adică operă mică. Genul acesta s-a născut în Franța și Austria pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Subiectele erau pe gustul burgheziei franceze și austriece fîn de siecle, care aveau o predilecție pentru povestiri sentimentale.
Din punct de vedere istoric, opereta este o versiune "populară", mai puțin "serioasă", a operei. "Mai puțin serioasă" însemnând că tema este comică și nu tragică, dar din punct de vedere muzical-partitura rămâne tot complexă. În general, interpreții de operetă trebuie să urmeze aceleași cursuri ca și cântăreții de operă, întrucât pentru a putea juca într-o operetă, artistul dramatic trebuie să fie în primul rând un interpret de operă. Operetele au fost considerate adesea ca un gen "minor".
Opereta este o lucrare vocal-dramatică pentru soliști, actori, cor, balet și orchestră în care pasajele cântate alternează cu cele vorbite și care are un conținut comic.
Elementele componente ale operetei sunt: uvertura, aria, ansamblurile (duete, terțete, cvartete, cvintete, sextete), ansamblul coral, ansamblul de balet.
Apariția operetei este legată de multe încercări făcute în diferite țări până s-a ajuns la cristalizarea genului ca atare. În linii generale, prin operetă se înțelege o operă de mică dimensiune în care, alături de partea vocală, cea instrumentală, orchestrală, baletul și mișcarea șcenică (specifice și operei) apar dialogurile vorbite pe fond musical (melodrama). Dar nu numai diferența cantitativă delimitează opereta de operă, ci și conținutul, care, de cele mai multe ori, nu are profunzimea caracteristică operei, elementul comic, sentimental, de voie bună predominând. Dramaturgia unei operete trebuie să conducă întotdeauna spre un sfârșit optimist, fericit, caracterizat prin fast, cu participarea întregului ansamblu. Dar și din punct de vedere strict muzical desfășurările prea ample nu își găsesc locul nimerit în operetă, ele apar foarte rar. Muzica trebuie să aibă un caracter accesibil, să poată fi ușor de memorat și reprodus. Opereta își are originea în vechile forme de vodevil, în opera comică franceză, opera bufă italiană, în Singspiel-ul german și în unele spectacole de parodie.
1.Titus Moisescu, Milțiade Păun: Ghid de operetă, Editura muzicală, a cmpozitorilor din R.S.R., București, 1969.
2.Anghel Ionescu – Arbore: Interepretul teatrului liric, Editura Muzicala, Bucuresti 1983.
3.Dumitru Bughici: Dicționar de forme si genuri muzicale, Editura Muzicala 1978.
4.Harold Schonberg: Viețile marilor compozitori, Editura Lider București.
5.Ioana Ștefănescu: Istoria muzicii universale, vol. II, Editura Fundației Culturale Române, 1996.
6.George Sbârcea: Opereta si lunga ei povese, Editura Muzicala București 1985.
Alege cea mai comodă metodă pentru tine: direct sau ca membru.
Intri în contul tău de membru și cumperi un pachet de descărcări.
Plătești imediat, fără cont și primești link-ul de descărcare pe email.