Impresionismul este curentul artistic care a apărut mai întâi în arta plastică franceză la sfârşitul secolului al XIX-lea şi ilustrat de pictori ca Claude Monet (1840-1926) , Edgar Degas (1834 – 1917), Pierre – Auguste Renoir (1841 -1919), Camille Pissaro (1830 – 1903), Alfred Sisley (1939 – 1899), PaulCézanne (1839 -1906) ş.a., fiind urmat mai târziu şi în creaţia muzicală franceză, marcând desprinderea artei moderne de academismul tradiţional.
Ca urmare a dezvoltării artelor sub profundele prefaceri politice, sociale şi culturale, declanşate de revoluţiile de la 1948, care au generat reacţii de speranţe privind ideea de libertate şi progres care primeşte valenţe noi.
Unitatea artei de factură romantică începe să se clatine sub apariţia noilor idei realiste ce aduc o nouă estetică bazată pe modalităţi şi mijloace de expresie specifice. Odată cu declinul romantismului se conturează o nouă estetică cu specific naţional la care se raliază o serie de mari artişti din generaţii diferite, prin apariţia unor voci autoritare care se opun platitudinii, lipsei de înţelegere pentru frumosul autentic, împotriva unei arte suprasaturate de abuzuri, canoane şi legi academice.
În muzică, apariţia impresionismului se datorează strânsei legături ale acesteia cu mişcarea similară din pictura franceză şi simbolistica literaturii acelei vremi. Debutul impresionismului se descoperă a fi în arta plastică, în care primele semne ale înnoirii apar mai devreme în jurul anilor 1830, când Ferdinad Eugène Delacroix (1798 – 1863) picta „Libertate pe baricade”, iar Jean Louis Andre Gericault (1791 -1824) abătându-se de la stilul academic realizează o apropiere a artelor plastice de straturile şi mediile sociale. Pornind de la noile direcţii şi tendinţe ale literaturii şi picturii impresioniste franceze ce s-a dezvoltat în perioada anilor 1867 şi 1886 deci în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, caracterizată prin concentrarea supra impresiilor produse de o scenă sau un obiect, asupra mobilităţii fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor, şi care au preferat pictura în aer liber, folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel, pentru a simula lumina reală - au apărut de asemenea şi muzicieni care au aderat acestei mişcări spre o dezinvoltă libertate a expresiei muzicale şi o percepţie subiectivă a culorilor sonore şi a ritmului.
1.Dicţionar Enciclopedic, (2004) vol.II, Editura:Univers
2.Dicţionar de artă modernă şi contemporană, (2002) Editura: Univers enciclopedic
3.Mic dicţionar Enciclopedic, (2002) Editura Univers
4.Dicţionar de termeni muzicali – Larousse, (2000). Ed.:Univers enciclopedic
5.Herman, V ( 1977) Formă şi stil în creaţia românească. Bucureşti : Editura muzicală
6.Herman, V (1982) – Originile şi dezvoltarea formelor muzicale, Ed.: Muzicală
7.Popovici, F – O introducere în muzica secolului XX, (2002) Ed.: Enciclopedică
8.Prut, C. – Dicţionar de artă modernă şi contemporană, (2002).
9.Tomescu, V. (1962). Alfred Alessandrescu. Bucureşti: Editura muzicală
10.Speranţia, E. (1966). Medalioane muzicale. Bucureşti: Editura muzicală
11.Vancea, Z. (1968). Creaţia muzicală româneasă. Secolele XIX -XX. Bucureşti: Editura muzicală
12.http://fr.wikipedia.org/wiki/Musique_impressionniste
13.http://fr.wikipedia.org/wiki/Pr%C3%A9lude_%C3%A0_l%27apr%C3%A8smidi_d%27unae
14.http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_C._Nottara
Alege cea mai comodă metodă pentru tine: direct sau ca membru.
Intri în contul tău de membru și cumperi un pachet de descărcări.
Plătești imediat, fără cont și primești link-ul de descărcare pe email.