Sistemul de franare

Frânarea este procesul prin care se reduce partial sau total viteza de deplasare a automobilului. Capacitatea de franare prezinta o importanta deosebita ce determina direct necesitatea activa a automobilului şi posibilitatea de monitorizare integrala a vitezei şi acceleratiei acestuia in timpul exploatarii. In timpul franarii o parte din energia cinematica acumulata de autovehicol se transforma in energie termica prin frecare, iar o parte se consuma pentru invingerea rezistentelor la rulare si a aerului care se opune miscarii.

Eforturile depuse pentru evolutia sistemului de franare in cadrul sigurantei active a automobilului. Astfel s-a micsorat spatiul de franare prin reprezentarea fortelor de franare proportionale cu sarcina statica si dinamica a puntii, s-au inbunatatit stabilitatea mişcarii şi reversabilitatea automobilului in timpul procesului de franare prin introducerea dispozitivelor de antiblocare cu comanda electronica, fiabilitatea şi siguranta in superizare prin marirea de circuite de actionare si proliferarea franelor suplimentare pentru incetinire.

Sistemul de franare al automobilelor trebuie să realizeze:
-reducerea vitezei de deplasare pană la o valoare dorita, inclusiv pana la oprirea lui, cu o acceleratie cât mai mare si fara deviere primejdioasa de la traiectoria de mers;
-mentinerea constanta a vitezei a atovehicolului in cazul coborarârii unei pante lungi;
-mentinerea autovehicolului in stare de stationare pe teren orizontal sau pe panta;
-sa fie capabil de anumite acceleratii impuse, să asigure stabilitatea autovehicolului in timpul franari, fară să fie progresivă, fară şocuri, distributia corectă a efortului de frânare pe punti să nu necesite din partea conducatorului un efort prea mare pentru acţionarea sistemului; 
-conservarea calitatilor de franare ale autovehicolelor in toate condiţiile de drum intalnite in exploatare; să asigure evacuarea caldurii in timpul fanarii; să aibă fiabilitate ridicată; să prezinte siguranta în functionare în toate conditiile de lucru; reglarea şocurilor să se faca cît mai rar şi comod sau chiar in mod automat; să intre rapid în funcţionare; frânarea să nu fie influentă de denivelarile drumului(datorita deplasarii pe verticala a rotilor) şi blocarea rotilor de directie; să permita imobilizarea autovehicolului în pantă în cazul unei staţionari de lungă durată.

Un sistem de franare trebuie sa aiba urmatoarela calitati:
-eficacitate – care ne precizeaza prin deceleraţia obtinuta, fiind limitata de valoarea aderentei dintre pneu si cale si de factorii si biologici, omenesti (receptivitatea la acceleratii foarte mari);
-stabilitate – care constitue calitatea automobilului de mentinere a traiectoriei in procesul franarii, depinzand de tipul franelor, natura si starea caii, performantele impuse etc, fiind foarte importanta din punct de vedere a circulatiei rutiere;
-fidelitatea – calitatea franei de a obtine acceleratii identice la toate rotile, pt un efort de actionare determinat, in toate conditiile de drum si de incarcatura. Asupra acestei calitati o influenta deosebita o au agentii externi (umiditatea, temperatura), conditiile tehnice de lucru ale franelor si mai ales stabilitatea coeficientului de frecare al garniturilor;
-confort – calitatea care contribuie la cresterea securitatii circulatiei rutiere, deoarece un inalt grad de confort (progesivitatea franarii, eforturi reduse la pedala pt o cursa judicios aleasa, absenta zgomotelor si vibratiilor) nu solicita peste masura atentia conducatorului, micsorand deci oboseala acestuia.