Materiale Ceramice. Porțelanul

CAPITOLUL I. MATERIALE CERAMICE

Materialele ceramice sunt o clasă de solide anorganice, nemetalice, obţinute la temperaturi înalte. Natura materialului ceramic, compoziţia lui chimică şi arderea sunt factorii principali care definesc o ceramică, indiferent de aplicaţie. În Dicţionarul Explicativ al limbii române (DEX, ediţia 1984) substantivul feminin "ceramică" este definit ca "tehnica şi arta prelucrării argilelor pentru a se obţine, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălţuirea, uscarea şi arderea lui, diverse obiecte;obiect confecţionat prin această tehnică".

Ceramica este reprezentată printr-o gamă foarte variată de materiale: ceramica de construcţii (ţigle, cărămizi, plăci de faţadă şi de pardoseli, ceramica sanitară etc.), ceramica de menaj (porţelan, faianţă, gresie etc.), materiale refractare pentru construcţia instalaţiilor termice, ceramica pentru industria electrotehnică, electronică, nucleară, cum şi ceramica cu înalte proprietăţi termomecanice, ceramica de uz biologic ca şi alte tipuri de ceramici (inclusiv cea cu funcţie abrazivă, catalitică etc.).

Diversitatea funcţiilor de utilizare ale produselor ceramice arată, într-o oarecare măsură, evoluţia noţiunii de ceramică şi lasă să se întrevadă noi posibilităţi de îmbogăţire a acestei noţiuni. În înțelesul actual, materialele ceramice reprezintă o clasă de solide anorganice, nemetalice (deşi, mai rar, pot avea şi constituenţi metalici), obţinute la temperaturi înalte, la care are loc sintetizarea, vitrificarea sau topirea lor, urmate de răcirea şi consolidarea produsului, corespunzător pentru utilizare.

Natura materialului ceramic (compoziţia lui chimico-mineralogică), reprezintă unul dintre factorii esenţiali care diferenţiază materialele ceramice între ele. În funcţie de procesul termic aplicat la formarea lor (prin ardere), materialele ceramice se pot deosebi între ele.