Abordarea și soluționarea conflictelor în firmă

CAPITOLUL I. SITUAȚIA DE CONFLICT

1.1 TIPURI DE CONFLICTE

O societate fără conflicte pare fi o societate perfectă, utopică. Însă în viaţa cotidiană, conflictele sunt omniprezente, bineînţeles de magnitudini şi de tipuri diferite, unele dintre ele având şi rol reglator şi aducând beneficii părţilor implicate.

    Înainte de a ajunge la beneficiile pe care le poate avea o persoană care gestionează adecvat un conflict este important să îl definim. În definiţia clasică, conflictul reprezintă o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc., divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii sociale. În „Dicţionarul de Psihologie” de N. Sillamy, conflictul este definit ca „luptă de tendinţe, de interese; situaţie în care se găseşte un individ supus unor forţe vectorial opuse şi de puteri aproape egale”.

    Unii autori, precum C. Rogers, G. Allport, E. Erikson, consideră conflictul ca fiind o caracteristică normală a psihismului, condiţie a dezvoltării şi autodepăşirii, pe de altă parte, alţi autori îl consideră ca o urmare negativă a perturbărilor personalităţii (W. Stern, P. Janet, A. Maslow, K. Lewin, L. Festinger).

Există numeroase clasificări ale conflictelor, în funcţie de diverse criterii, dintre care amintim cele mai importante: localizarea (conflicte intrapersonale/intrapsihice şi extrapersonale/sociale), vizibilitate (manifeste şi nemanifeste), natura (biologice, psihologice, socioculturale), părţile implicate (endogene-exogene, simetrice-asimetrice), scopul (centrate pe problemă sau pe structură), nivelul (disconfort, incident, neînţelegere, tensiune, criza) etc.

 Conflictele pot avea mai multe cauze, ca de exemplu incompatibilitatea dintre persoane, dintre credinţele lor, multitudinea nevoilor care se cer a fi satisfăcute şi, care, poate la un anumit moment nu sunt concordante cu ale celorlalţi, comunicarea absentă sau defectuoasă, comportamente neadecvate, agresivitatea, conflictul de norme, competenţe sociale dezvoltate nesatisfăcător.Rezultatele conflictelor intrapsihice pot fi: constructive (se instalează o armonizare a vieţii personale, în sensul că persoana îşi formează noi atitudini, noi trăiri, îşi dezvoltă conştiinţa de sine, învaţă să se autoaprecieze adecvat, devine mai coerentă, mai stabilă în comportamente, decizii etc.) şi distructive (personalitate dizarmonică – apar sentimente de depreciere în ceea ce priveşte propria persoană, de neîncredere în forţele proprii, eficienţa la locul de muncă scade, relaţiile interpersonale se depreciază, tulburări nevrotice).

Afirmația că orice subiect trebuie să se confrunte în mod repetat cu situații de confruntare este incontestabilă. Confruntarea conflictelor se regăsește în activitățile absolut ale tuturor colectivelor sociale, grupurilor, instituțiilor, în interacțiunea oamenilor.Prin urmare, se pot distinge patru tipuri de conflicte de personalitate : conflictul din interiorul individului, cel intre indivizi , dintre un individ si un colectiv sau intre grupuri.

Un conflict intrapersonal este considerat a fi o stare internă de nemulțumire a unei persoane cu o anumită circumstanță a existenței sale, asociată cu aspirațiile conflictuale ale individului , interesele, nevoile care generează stres și afectează . În confruntările intrapersonale, părțile implicate sunt diverși factori ai conținutului intern al personalității, adesea opuse: nevoi, valori, obiective, sentimente și nu alte personalități. Confruntarea interpersonală se numește contradicție intratabilă, care este cauzată de incompatibilitatea opiniilor oamenilor, divergența intereselor lor, disimilitatea obiectivelor și nevoilor. Tipul de confruntare descris este considerat cel mai frecvent. Se manifestă în diferite condiții diferit. Deci, de exemplu, în organizații, confruntarea interpersonală poate fi provocată de o luptă pentru resurse: facilități de producție, forță de muncă, resurse materiale. Fiecare dintre rivalii lor opuși consideră că, din moment ce există o lipsă de resurse, el ar trebui să facă toate eforturile posibile pentru a convinge autoritățile să-i ofere resursele disponibile. Confruntarea interpersonală se manifestă ca o ciocnire de indivizi. Deoarece oamenii au trăsături de caracter diferite, au puncte de vedere și valori diferite, deseori nu sunt capabili să se înțeleagă unul cu celălalt. Confruntarea interpersonală apare adesea în timpul interacțiunii profesionale a oamenilor.

Trăim într-o lume din ce în ce mai complexă și mai diversă, persoane diferite doresc lucruri diferite și sunt puține lucruri care mulțumesc pe toată lumea. Oriunde sunt oameni, există idei, valori, conjuncturi, stiluri și standarde care pot intra în conflict, ceea ce înseamnă că oricine poate cauza un conflict. Indiferent unde lucrăm, avem ceva în comun cu toți ceilalți, iar a lucra cu oamenii, înseamnă a ne confrunta în mod inevitabil cu oamenii; neînțelegerile, incompatibilitățile, aspirațiile, ego-urile jignite, sunt numai câteva dintre numeroasele motive pentru care activitatea în colectiv generează conflicte, însă modul în care le gestionăm face diferența