Tehnologia și promovarea gustărilor

  Am ales aceeasta temă “Tehnologia gurstărilor”, deoarece consider că acestea sunt cele mai utilizate alimente din toate grupele de alimentație publică. 
  GUSTÁRE, gustări are două sensuri: 1. Faptul de a gusta. 2. Mâncare (rece, luată în fugue, în cantitate mică, între mesele obișnuite). 
  Gustările sunt preparate culinare prezentate în forme variate, cu aspect atrăgător în ăvolum mic. Se servesc la începutul mesei sau între mesele principale, în cantități mici, având rol de a influența apetitul consumatorilor atât prin gustul picant pe care-l au, cât și prin modul variat de prezentare. Se obțin din alimente de origine vegetală și animală (produse din cereale, legume, ouă, brânzeturi, carene și preparate din carne, organe). 
  Clasificarea gustărilor în funcție de modul de servere și procesul tehnologic aplicat la obținerea lor și anume: 
1. gustări reci (sandwich, tartine, ouă umplute etc);
2. gustări calde (crochete cu șuncă, pateuri, clătite de carne de pui, tartine calde cu ochiuri, șuncă și cascaval). Dintre toate aceste gustări, cele reci și anume sanviciurile sunt cele mai recunoscute, ele avânt și cea mai îndelungată istorie. Istoria sandwich-ului porneşte de undeva din vremea romanilor care mâncau o gustare asemănătoare, dar o numeau offula.    
  În secolul al 18-lea a fost numită pentru prima dată acest fel de gustare sandwich, iar numele acesta a devenit cunoscut datorită lui John Montagu. Al 4-lea Conte al Sandwich-ului, cum a fost denumit John, era un politician deseori acuzat de corupţie şi incapabilitate, un cunoscut al jocurilor de noroc şi un membru a unei societăţi semisecrete cunoscută ca Knights of St Francis of Wycombe. John Montagu, datorită poreclei sale a făcut a numele gustării, sandwichul, să fie un cuvânt recunoscut peste tot în lume. El spunea că-şi petrece cea mai mare parte a timpului său pariind şi cerând să-i fie adusă mâncare şi anume o bucată de carne între două felii de pâine, pe care o putea mânca şi în timpul jocului. Sandwich-ul a devenit popular foarte repede în Marea Britanie, dar în Europa continentală şi-a dobândit celebritatea abia în secolul al 19-lea. Pâinea feliată a devenit o realitate după aproape 16 ani de efort al bijutierului american Otto Frederick Rohwedder. La numai cinci ani de la introducerea ei pe piaţă 80 la sută din populaţie o consuma. În 1915, Rohwedder lucra de trei ani la un dispozitiv care să felieze singur pâinea, dar a primit vestea că nu mai are de trăit mai mult de un an. Doi ani mai târziu, fiind încă în viaţă, a reuşit să definitiveze un prototip pentru feliatorul de pâine. În ianuarie 1928 reuşeşte să producă maşinăria la care lucra, şi care tăia şi împacheta pâinea, dar, din păcate s-au îndeplinit predicţiile doctorului si în iunie Rohwedder a murit. Toasterul s-a produs prima dată de către Mc Graw Electric din Statele Unite, în 1926. Invenţia a fost însă a lui Charles Strite şi a patentat-o în 1919.