Coafuri

Coafura s-a nascut inca din antichitate si a imbracat diverse forme, de la cele mai primitive pana la cele mai sofisticate.
Coafura, ca si concept estetic prinde contur pentru prima data in Egiptul Antic sub forma perucilor ondulate purtate doar la evenimente solemne. Pe vremea romanilor, femeile din inalta societate isi coafau parul cu ondulatoare de par si isi pudrau parul cu pudra aurie pentru ca, inca de atunci, parul blond se bucura de popularitate.

Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, coafurile au evoluat la stadiul de coc, prins cu diverse ace, clame sau carcase de sarma, fie sus, aproape de crestetul capului, fie adunat la spate, pe ceafa. Interesant de observat este ca, de-a lungul vremurilor, coafura a facut diferenta de clasa sociala si statut.
Anii 20 ai secolului XIX introduce in moda parul scurt, coafat in forma de unde, simbolul femeii independente, libere si active.

La inceputul anilor `40, Christian Dior da tonul coaforului epocii prin genul romantic, al femeii elegante – parul cade pe umeri in bucle moi si lungi. Din cauza razboiului, coaforul devine pragmatic dar isi revine usor urmand trendul “casnicelor glamour” – femeile cu o coafura perfecta.
Perioada anilor `70 e marcata de femeia cu talie subtire, coafura voluminoasa si machiaj aprins. Cultura punck devine si ea o provocare – nimeni nu ramane indiferent la coafurile punck, par vopsit in culori fluorescente, tatuaj pe scalp etc.
Perioada “stilurilor extreme” sau a coaforului anilor `80 este cea in care se confrunta stilul disco cu cel classic, impecabil, in care femeile dobandesc mult mai multa libertate in alegerea tendintelor in moda.

Antichitatea. In lumea timpurie si primitiva, stilul cel mai simplu, purtat de oamenii de rand, il constituia parul lasat lung sau taiat, purtat uneori strans intr-un fileu sau o banda. Aristocratia a dezvoltat stiluri distinctive, mai elaborate. Nobilimea din Sumer, de exemplu, purta parul strans intr-un coc greu, impletit in jurul capului sau lasat pe umeri. Parul era apoi pudrat cu pulbere de aur si fixat cu un apret auriu, parfumat. Barbatii asirieni si babilonieni isi vopseau parul lung si barbile patrate in negru si isi faceau bucle cu drotul. Unii purtau chiar peruci. Nobilii din Persia isi buclau de asemenea parul si barba si le vopseau cu henna.
Nobilimea (barbati si femei, deopotriva) din Egiptul Antic purtau parul strans pe langa cap. Mai tarziu, din motive de igiena intr-un climat cald, isi radeau testele cu lame din bronz. La ocazii speciale si ceremonii, pentru a se proteja de soarele puternic, au adoptat peruci mari si grele, de obicei negre. Ele puteau fi cu par scurt si buclat, sau lungi, incarcate de bucle si codite, ornate cu ace de par impodobite cu fildes, ornamente de aur sau flori proaspete. Barbatii isi radeau barbile, dar purtau barbi false impletite.

In Grecia antica, barbatii purtau parul tuns scurt, iar uneori purtau si barba. Mai tarziu, au inceput sa se poarte capetele rase. Femeile isi purtau parul lung pe spate sau impletit intr-un coc, care mai tarziu avea forma unui cantalup. Ambele sexe purtau fileuri, iar clasele avute foloseau drotul. Unele femei isi vopseau parul in rosu, iar la Atena, chiar si in albastru, apoi il pudrau cu praf alb, auriu sau rosu si il impodobeau cu flori, panglici sau diademe pretioase.

In Roma antica, republicana si austera, barbatii si femeile au adoptat stilurile simple ale grecilor, dar in timpul imperiului, clasele superioare foloseau drotul, iar barbatii isi pudrau parul cu praf colorat sau de aur. Femeile isi vopseau parul blond sau purtau peruci in culoarea abanosului, sau blonde, facute din parul femeilor barbare luate sclave. Parul era prins in crestet, in bucle si cosite, uneori fiind fixate in forme inalte pe niste cosulete impletite din sarma. Peste tot in lumea antica, coafarea si barbieritul erau efectuate de sclavii personali sau la barbierii publici.