Săriturile în atletism

Capitolul I - INTRODUCERE

Mersul și alergările, săriturile și aruncările sunt componente principale ale atletismului, integrate judicios în educația fizică școlară; ele formează la elevi cunoștiințe, deprinderi și priceperi menite să contribuie la formarea și educarea individului.

Atletismul prelucrează în chip armonios întregul corp al celui care îl practică. Exercițiile de atletism, practicate sistematic și continuu, formează la elevi pe langă eleganța mișcăriilor și înfățișarea atletică binecunoscută.

Este bine ca deprinderile atletice să fie formate de la o vârstă cât mai fragedă. Faptul că dezvoltarea biologică a elevilor se încheie în jurul vârstei de 15-17 ani nu înseamnă că ei pot fi tratați ca adulți. Transmiterea unor cunoștințe tehnice sau dezvoltarea calităților motrice nu sunt suficiente. Profesorul poartă în permanență grija formării unui om. Elevii selecționați trebuie să aibe convingerea că profesorul lor este atât un tehnician competent, cât și un sfătuitor, un prieten apropiat.

Profesorul și antrenorul trebuie să posede arta de a convinge elevii în formarea pasiunii acestora pentru atletism.

1.1 ISTORIA APARIȚII SĂRITURII

Jocurile Olimpice moderne sunt caracterizate de o evoluție continuă. Începând cu prima ediție din 1896, sporturile olimpice s-au schimbat, au suferit modificări, au apărut unele noi și au dispărut și, în unele cazuri, au reapărut altele vechi.

Atletismul de la Jocurile Olimpice păstrează multe dintre probele disputate la Atena, în 1896, însă, pe parcurs a suferit multe modificări. Una dintre acestea este dispariția săriturilor de pe loc.

Începând cu Jocurile Olimpice de la Paris, în 1900, în programul Olimpiadei au fost incluse probele săriturilor de pe loc: săritura în lungime, săritura în înălțime și triplu saltul. Cele trei probe au fost dominate copios de legendarul atlet american Ray Ewry, care le-a câștigat pe toate în 1900 și 1904.

Din 1906, tripul-saltul a dispărut, însă Ewry a continuat să câștige probele de sărituri de pe loc rămase. A repetat performanța și în 1908, la Londra. În 1912, la Stockholm, fără americanul retras din cauza vârstei, competiția era deschisă tuturor, însă avea să fie ultima șansă pentru a triumfa.

Konstantinos Tsiklitiras a fost ultimul campion al săriturii în lungime de pe loc, el a sărit 3,37 metri, devansându-i pe americanii Platt Adams și Benjamin Adams.