Surse straine de finantare

În contextul actual, capitalul reprezintă principalul factor de producţie, dezvoltarea afacerilor devenind practic imposibilă fără a lua în considerare piaţa financiară şi resursele pe care aceasta le punela dispoziţia agenţilor economici, indiferent de gradul său de dezvoltare,  implică   un   contact direct  cu  piaţa  financiară,  mai  exact  cu  instituţiile  care intermediază mobilizarea resurselor de capital şi cu serviciile oferite de acestea.

Înţelegerea modului de funcţionare a sistemului financiar, a mecanismelor financiare specifice prin care capitalurile economisite sunt alocate pentru susţinerea investiţiilor precum şi a costurilorşi riscurilor implicate devine esenţială pentru dezvoltarea pe baze solide a unei afaceri.  Sistemul financiar este la rândul său supus  schimbărilor  permanente, adaptându-se  la  noile cerinţe ale agenţilor economici, oferind resursele financiare de care aceştia au nevoie în condiţiide eficienţă maximă în termeni de risc şi cost.

Nevoile de fonduri ale companiilor sunt variate: de la nevoi de lungă durată şi valoare ridicată, legate de achiziţionarea sau modernizarea activelor imobilizate, la nevoi de scurtă durată şi valoare mică, mult mai frecvente, care vizează finanţarea activelor  circulante (acordarea  de creanţe unor clienţi, finanţarea stocurilor). Finanţarea acestor nevoi ţine cont de caracterul permanent sau temporar al acestor nevoi, de durata în timp a acestora. Excedentul de resurse din cadrul sistemului financiar poate fi mobilizat pentru a servi la finanţarea deficitului de resurse al agenţilor economici sau a instituţiilor guvernamentale.

Finanţarea afacerilor reprezintă mobilizarea resurselor de capital de la cei cu excedent de resurse (investitorii) spre cei care au nevoie de acestea (agenţii economici) prin intermediul unor instrumente şi mecanisme specifice în cadrul unor pieţe organizate (pieţele monetare sau pieţele de capital).

Această finanţare este destinată obţinerii de fonduri (lichidităţi) pentru a acoperi nevoi temporare generate de activităţi  comerciale sau de producţie  sau pentru a  dezvolta capacitatea de producţie existentă prin derularea unor proiecte de investiţii.

Decizia de finanţare vizează opţiunea agenţilor economici de a-şi acoperi nevoile de finanţare a proiectelor  de  finanţare  avute  în  vedere,  fie  din  fonduri  proprii,  fie  prin  împrumuturi  sau  prin participaţie (atragerea  de noi capitaluri prin majorarea  numărului de  acţiuni  şi/sau acţionari).

Decizia de finanţare este proprie fiecărui  proiect  şi fiecărui  agent  economic în parte,  fiind adaptată la specificul proiectului şi la structura financiară a companiei. Cea mai mare parte a resurselor financiare provine din surse private (fiind mobilizate de instituţii de intermediere private – bănci comerciale, bănci de  investiţii,  fonduri  de  investiţii),  sursele  publice  intervenind  de  regulă  în finanţarea unor proiecte de investiţii de anvergură şi de interes general (investiţii în infrastructura de transport, în telecomunicaţii).

Într-o economie de piaţă funcţională, orientarea firmelor trebuie să se facă cu precădere pe resursele private, credibilitatea  companiei  (inclusiv  în  ceea  ce  priveşte finalitatea  proiectului de investiţii) în faţa investitorilor privaţi fiind esenţială pentru succesul finanţării.