Comunicarea organizationala

La începutul mileniului III, într-o mişcare globală care consolidează dominaţia comunicării şi a tehnologiilor informatice, firmele româneşti se confruntă şi cu provocarea de proporţii pe care o reprezintă schimbarea paradigmei de comunicare şi informaţionale. Această problemă nu este una teoretică şi nici ipotetică. În economia de comandă, comunicarea era considerată o funcţie minoră. Din punct de vedere politic nu era agreată.

Practic, întreprinderile comunicau deopotrivă intern şi extern – în structuri definite şi riguros controlate. Sistemul de planificare (dublat de supravegherea politică) desena traiectoria şi intensitatea fluxurilor de comunicare – în sens ierarhic sau pe orizontală, la nivelul relaţiilor economice instituite. Nici nu era nevoie de prea multă comunicare atâta vreme cât în interiorul întreprinderilor structurile organizatorice erau rigide şi tipizate, iar relaţiile cu mediul extern erau stabile; modificările ce puteau surveni aveau caracter planificat, iar întreprinderile ştiau cam totul despre “partenerii de afaceri”.

În aceşti ani de tranziţie multe unităţi economice au părăsit scena. Altele sunt sufocate, multe se zbat în incertitudine. Au apărut, însă, şi noi “actori” economici, în ramuri tradiţionale sau în noi câmpuri de activitate. Mulţi dintre aceştia dovedesc o capacitate superioară de adaptare într-un mediu în care comunicarea şi informaţia urcă vertiginos în ierarhia “argumentelor” concurenţiale. Fără a ţine seama de comunicare în toate activităţile desfăşurate în interiorul şi în exteriorul firmelor, acestea nu ar fi eficiente şi nici productive, deoarece în economia de piaţă situaţia este total opusă faţă de cea existentă în economia centralizată. În economia de piaţă, firmele nu există fără să comunice, fără a se face cunoscute şi fără a şti despre ceilalţi “actori”.

             Pe plan personal, comunicarea permite formularea şi înţelegerea corectă a mesajelor, câştigarea cooperării celor din jur, detensionarea unor stări tensionale, etc. Pe plan managerial, comunicarea este un instrument cu ajutorul căruia managerul transmite şi primeşte informaţii şi decizii, acceptă sau respinge anumite soluţii, planifică, organizează, antrenează, controlează, pregăteşte şi implementează schimbarea.

   Orice organizaţie nu se defineşte numai prin produsele şi/sau serviciile sale ci şi prin abilitatea de a comunica a angajaţilor săi şi a echipei manageriale. Pentru managerul de succes comunicarea este o stare de spirit şi un instrument; el petrece 75 – 95% din timp vorbind, ascultând, scriind şi citind, deci comunicând. Cu cât poziţia managerului în structura ierarhică este mai înaltă, cu atât acest timp este mai lung. Şi nu numai atât, însăşi urcarea managerului pe 

treptele ierarhice ale profesiei sale, fapt care confirmă succesul, este determinată de abilitatea lui de a comunica eficace şi eficient. Comunicarea managerială este un factor de competitivitate şi un avantaj strategic al unei organizaţii.

   Organizaţiile sunt percepute în lumea contemporană ca entităţi ce se manifestă la toate nivelurile societăţii, fie că ne referim la familie, stat, instituţii, firme, asociaţii, partide sau alte modalităţi de interacţiune umană. Având caracter de instrumente strategice, orientate spre obiective care nu pot fi realizate de indivizi acţionând singuri, aceste entităţi au structuri complexe şi eterogene care dezvoltă procese şi capabilităţi dinamice pentru realizarea unor performanţe manageriale şi organizaţionale.

   Comunicarea eficace şi eficientă este singura cale prin care oamenii îşi pot corela în mod sinergic eforturile pentru a realiza obiectivele organizaţiei pentru performanţe. La nivelul oricărei structuri organizaţionale managerii desfăşoară o serie de activităţi care ţin de management tradiţional: planifică, organizează, iau decizii, controlează; de asemenea, ei administrează şi conduc resursa umană: motivează, îndrumă, sfătuiesc, soluţionează conflicte, angajează, perfecţionează şi instruiesc personalul din subordine; formează şi întreţin relaţii cu persoane din interiorul şi din exteriorul organizaţiei: se interconectează, comunică. Procesul şi produsele comunicării manageriale au la bază concepte, principii, standarde şi reguli caracteristice şi îmbracă forme specifice de genul unor „instrumente de lucru“.