Comunicare

Comunicarea interumană constituie un obiect de studiu cu o importanță mult mai mare decât aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman.Pătrunderea și înțelegerea sistemului de comunicare deschid  drumul cunoașterii personale și a celor din jur,fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după anumite criterii de valoare .  Istoria și evoluția studierii sistemului de comunicare interumană au cunoscut mai multe perioade principale:

Perioada clasică- a durat circa 900 de ani și a început cu apariția democrației în Grecia, s-a perfecționat in Imperiul Otoman de-a lungul anilor și a fuzionat cu o perioadă medievală în secolul al V-lea. Deși interesul omului pentru cunoașterea naturii comunicării s-a manifestat cu mult timp înainte, nu avem dovezi ale existenței în această perioadă a unor preocupări stricte având ca principal obiect sistemul de comunicare. Conform afirmațiilor lui Aristotel,teoria comunicării umane a fost elaborate de Corax din Siracuza. Aceasta pare a se fi întâmplat în secolul al V-lea înaintea erei noastre când cetățenii din Siracuza au răsturnat conducerea tiranică și au stabilit reguli de conviețuire democratice.
Studiul comunicării a devenit de interes central și datorită faptului că,în etapa respectivă, datorită sistemului politic democratic cetățenii puteau face parte din conducerea societății ,deci cel care reușea să convingă prin modul său de comunicare devenea lider politic. 

Perioada medievală și renascentistă-nu a adus, de asemenea,elemente noi. În această perioadă, caracterizată prin haos și frământată de războaie și dominații străine, nu a fost posibilă formularea unor teorii coerente. Ideile erau mai mult scolastice,iar conceptele se confundau în teologie sau logică. Aceasta nu înseamnă însă că sistemul de comunicare umană a încetat a fi studiat.

Perioada modernă-care a durat aproximativ 300 de ani, a fost fertilă pentru teoria comunicării umane, după anul 1600 comunicarea reapărând în centrul vieții social-politice. În această perioadă, caracterizată prin mai multă ordine, a fost elaborată o bogată literatură a teoriei și practicii în domeniul comunicării. Față de Evul Mediu și Renaștere, perioada modernă a mai beneficiat de imensul avantaj al diminuării rolului bisericii ca sursă de putere politică. S-au dezvoltat universitățile ,literatura,publicațiile . Astfel a reapărut interesul pentru studierea teoriei comunicării umane.S-a observant că această teorie,coerentă în perioada clasică a fost fragmentată în perioadele medievală și renascentistă.