Solul

  Solul este reprezentat prin partea superficială a scoarţei terestre şi s-a format din fondul mineral al acesteia, ca urmare a unui complex de procese mecanice, fizice, chimice şi biologice desfăşurate pe lungi perioade de timp. Grosimea medie a solului este apreciată la circa 1,5m reprezentând 0,0037% din grosimea medie a scoarţei terestre, care este de 40km.
  Solul este un factor ecologic important pentru că: se află în strânsă corelaţie cu clima unei regiuni prin configuraţia, natura şi structura lui; de calitatea lui depinde formarea şi protecţia surselor de apă subterane şi de suprafaţă; determină creşterea şi dezvoltarea vegetaţiei, influenţând astfel în mod indirect alimentaţia omului; are un rol hotărâtor în amplasarea localităţilor, asigurarea condiţiilor optime de construcţie a locuinţelor, de dezvoltare socială şi economică a aşezărilor umane.  Omul a folosit solul pentru a face agricultura  pentru producerea hranei lui. Agricultura e strâns legată de soluri, dând stabilitate aşezărilor omeneşti. Pe baza ei s-a dezvoltat şi s-a îmbogăţit civilizaţia omenească. Pe sol se desfăşoară cea mai mare parte a activităţii umane şi prin intermediul lui ne hrănim, dar deseori s-au manifestat neglijenţe condamnabile, ce au dus la distrugerea solului prin eroziune.
  Motivul pentru care am ales tema este ca solul e o vastă uzină a naturii, care produce o mare cantitate de biomasă folosită ca hrană de o parte din vieţuitoare, inclusiv de om. Este cel mai important mujloc de producţie pentru agricultură şi silvicultură. Este tot mai mult influenţat de om. Asupra solului intervenţiile antropice pot produce modificări însemnate. Prin arături omul transformă anual 3000 Km3 de soluri naturale în pământuri afânate ce schimbă radical condiţiile de aerisire, de umiditate, procesele biologice.
  Prelucrat, solul devine un corp artificializat care implică un alt regim al infiltrării apelor din precipitaţii, un alt regim al scurgerilor, alte posibilităţi de evaporare şi de înmagazinare a apei, a substanţelor minerale, o slabă coeziune şi mult mai redusă rezistenţă la eroziune. De aceea în ţinuturile cultivate agricol, schimbările în relief sunt mult mai active, eroziunea şi depunerile putând căpăta viteze îngrijoratoare.