Poluarea apelor subterane

Productivitatea unui strat acvifer este în funcţie de caracteristicile hidrogeologice şi de factorii de curgere ai apelor subetrane, precum şi de regimul precipitaţiilor.

Caracteristicile fizice ale stratelor acvifere pot premite unele aprecieri în ce priveşte evoluţia calităţii apelor subterane în cazul poluării lor. Cunoscând aceste caracteristici ale stratelor acvifere dintr-o regiune afectată, se pot face aprecieri şi calcule cu privire la direcţia de propagare, aria de răspândire, persistenţa şi viteza de propagare a poluării. Este cazul, în special, al substanţelor anorganice care sub formă de soluţii, odată introduse în sol, sunt foarte greu de îndepărtat, din cauză că diluarea naturală se produce foarte încet, iar o intervenţie pe cale artificială este costisitoare.

Apele cu diferiţi poluanţi în suspensie, minerali sau organici, provenite de la diferite surse, când pătrund în sol pot suferi mai întâi o filtrare care poate ameliora calitatea lor. Această filtrare are loc prin combinarea diferitelor procese, dintre care cele mai importante sunt filtrarea mecanică, adsorbţia, modificările de natură electrolitică şi de activitate biologică.

În stratul superior al păturii de sol, acoperitoare a stratului acvifer, sunt reţinute particulele de materii în suspensie care sunt mai mari şi nu pot trece prin spaţiile interstiţiale ale granulelor de sol. Filtrarea este cu atât mai eficace cu cât granulozitatea solului este mai fină şi porii sunt mai mici. La o impurificare permanentă, eficacitatea filtrării creşte cu timpul de filtrare, ca urmare a micşorării porozităţii produsă de materiile în suspensie reţinute.

Particulele mici de materii în suspensie, bacteriile şi chiar micelele coloidale sunt reţinute în formaţiile poroase prin fenomenul combinat de sedimentare şi adsorbţie. Apele încărcate cu suspensii pot provoca în suprafaţa afectată o colmatare a porilor, ceea ce favorizează o rezistenţă faţă de infiltrarea apei în adâncime. În cazul terenurilor cu granulozitate mare, efectul filtrării este neglijabil şi reţinerea suspensiilor se face pe o adâncime mult mai mare.

Canalele şi conductele, care transportă ape uzate de orice natură, trebuie să îndeplinească cele mai stricte condiţii de etanşeitate; poluările accidentale la aceste canale sau conducte sunt însă cele mai periculoase. Coroziunea conductelor de orice natură poate interveni în numeroase situaţii; izolaţia şi protecţia catodică asigură de obicei o viaţă lungă a conductelor. Viciile de construcţie a conductelor se pot evita numai printr-un control eficient al beneficiarului. Spre deosebire de conductele care transportă apă, la care pierderile prin neetanşeitate pot ajunge uneori chiar până la 10%, la conductele care transportă ţiţei pierderile trebuie să fie zero. În ceea ce priveşte exploatarea, care atunci când este judicios făcută, poate conduce la pierderi, practic nesemnificative, în prezent este realizată în mare măsură, cu ajutorul aparaturii electrice. Astfel controlul continuu al conductelor – ca de altfel şi al rezervoarelor – se face cu ajutorul detectoarelor de ultrasunete. Aparatele de tip mai nou, pentru controlul calităţii pereţilor conductelor subterane, utilizează un detector magnetic, prin intermediul căruia se constată deformaţiile câmpului magnetic, datorită defecţiunilor la conducte, din compararea lui cu câmpul magnetic iniţial – martor. 

Rezervoarele supraterane sau subterane, pentru înmagazinarea de lichide poluante ca de exemplu ţiţei, benzină, acizi etc., trebuie astfel construite încât să se evite orice fel de pierderi de lichid.Astfel, radierul rezervoarelor supraterane trebuie executat cu deosebită atenţie, deoarece el este mult mai greu de controlat şi reparat în comparaţie cu pereţii. Uneori, pentru o siguranţă în plus şi pentru o verificare mai uşoară a pierderilor, aceste rezervoare se execută cu fundul dublu.

Majoritatea rezervoarelor subterane sunt prevăzute cu pereţi de protecţie de cărămidă la exterior, care asigură protecţia contra acţiunilor mecanice, iar pe de altă parte pot reţine şi eventualele pierderi.

Rezervoarele subterane, folosite în industrie sau în locuinţe ca rezervoare de păcură, sunt executate de regulă din metal, la acestea coroziunea internă şi externă fiind cauza principalelor pierderi de produse poluante. Contra coroziunii de la exterior se aplică câteva straturi de mastic bituminos. Coroziunea internă este provocată de lichidele acide, de produsele petroliere care conţin apă sărată etc.; de obicei apa sărată este îndepărtată înainte de a se introduce produsul în rezervor. Dacă operaţia este dificilă se folosesc cuve cu pereţi dubli sau izolaţi la interior cu un strat de material plastic.