Necesitatea si importanta reciclarii deseurilor

Evoluţia generală a societăţii umane s-a realizat pe baza exploatării resurselor naturale, iar exploatarea acestor resurse s-a putut face datorită creării de unelte tot mai evoluate, de maşini tot mai puternice, de instalaţii tot mai complexe şi de tehnologii tot mai evaluate. Raportul om-natură a evoluat în sensul diminuării relaţiei de dominare a omului de către natură, omul reuşind să-şi realizeze un mediu ambiental şi socio-economic propriu, seminatural. Până în etapa industrializării (secolul al XVIII-lea) evoluţia a fost relativ lentă, activitatea umană răsfrangându-se de o manieră nepericuloasă asupra mediului.

Dezvoltarea societăţii umane s-a accelerat în etapa industrializării, motorul dezvoltării constituindu-l dualismul dintre exploatarea tot mai intensă a resurselor naturale care aduceau un surplus de valoare reinvestită în dezvoltarea capacitatilor, în crearea de noi maşini mai evoluate şi mai puternice care, la rândul lor, dădeau posibilitatea intensificării în continuare a exploatării resurselor naturale. Pe baza exploatării resurselor naturale, omul a devenit tot mai independent faţă de natură, el şi-a creat sisteme ecologice noi, sisteme socio-umane industriale, cu ajutorul cărora omul a început să domine natura. Această inversare a raportului om-natură, în care omul domină natura, s-a concretizat însă printr-o agresiune continuă şi tot mai accelerată asupra ecosistemelor naturale. Cantităţile crescute de deşeuri au început să ridice probleme tot mai mari, mai evidente şi mai comlexe pentru comunităţile umane şi pentru ecosistemele naturale.

În etapa revoluţiei tehnico-ştiinţifice din secolul al XX-lea ritmul de dezvoltare şi de exploatare a resurselor naturale s-a accelerat şi mai mult, puterea omului de a transforma natura în sens distructiv (dar şi in sens constructiv) fiind tot mai evidentă. Aceasta a condus la conştientizarea pericolului pe care dezvoltarea, fără a ţine cont de degradarea mediului îl poate avea pentru om, pentru dezvoltarea omenirii. Prin urmare, raportul om-natură a devenit acum un raport dezvoltare-mediu.        

După Conferinţa de la Stockholm (1972) şi mai ales după Conferinţa de la Rio (1992) asupra mediului, s-a făcut legătura între dezvoltare şi resursele naturale limitate ale planetei şi s-au stabilit reguli de conduită internaţionale pentru a se evita sau a se diminua poluarea mediului, astfel s-a  abandonat conceptul potrivit căruia dezvoltarea era inevitabil legată de degradarea mediului şi s-a instituit conceptul dezvoltare durabilă, care ţine cont de resursele limitate neregenerabile şi de necesitatea dezvoltării în limita acestor resurse.