Masuri de prevenire a poluarii apelor naturale

Apa are o importanţă covîrşitoare pentru existenţa vieţii. Putem afirma cu toată certitudinea că pe pământ nu există organism animal sau vegetal care poate să supravieţuiască în afara apei. În aceeaşi măsură apa intră în constituirea atmosferei, precum şi în alcătuirea majorităţii mineralelor şi rocilor.

În condiţiile creşterii populaţiei, urbanizării şi industrializării impetuoase se pune tot mai acut problema utilizării raţionale a surselor de apă. În acest sens este suficient să amintim importanţa ce se acordă in prezent amenajării cursurilor de apă, pentru alimentarea populaţiei, industriei, pentru irigaţii, în scopuri hidroenergetice, piscicole, agrement.

Calitatea apei este o coordonată principală şi depinde în primul rând de domeniul în care este utilizată apa respectivă.

Deşi ţara noastră este înzestrată cu mari resurse de apă, din cauza deversării tot mai accentuate a reziduurilor industriale sau menajere există pericolul ca aceasta să nu mai poată fi utilizată la întreaga ei capacitate.

Toate acestea justifică cu prisosinţă necesitatea preocupării pentru păstrarea calităţii apelor, pentru depistarea la timp a elementelor toxice şi pentru găsirea mijloacelor adecvate de a le face inofensive.

O problemă din ce în ce mai mare datorită politicii de protecţie a tuturor factorilor de mediu o constituie eliminarea surselor de poluare atât a aerului cât şi a apei şi solului.

Apele reziduale sunt supuse unui proces de epurare fizico-chimice prin care se reduc substanţial încărcările organice înainte de a fi deversate în staţia de epurare a oraşului. De aici apele sunt în continuare tratate pentru a prevenii poluarea apelor naturale în care acestea sunt deversate.

Tratarea apelor are ca scop corectarea unor caracteristici ale apei pentru prevenirea poluarii.

Surse de poluare a apelor subterane sunt în general aceleaşi cu cele care  intervin în cazul apelor de suprafaţă.Ele ajung în apa subterană, care poate constitui un receptor similar cu apa de suprafaţă, atât în mod organizat, cât şi neorganizat.Trebuie însă evitată folosirea apei subterane ca receptor şi de aceea în poluarea apelor subterane o pondere deosebită o au sursele neorganizate de poluare.Atât apele uzate, cât şi deşeurile de orice natură ajung în apa subterană, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de poaie şi mai rar direct (de exemplu, prin intermediul carierelor de balast sau a excavaţiilor făcute pentru opţinerea argilei necesare fabricării cărămizilor).

Dintre sursele de poluare menţionate în cazul apelor de suprafaţă, singura sursă care practic nu poate interveni, în cazul apelor subterane, este cea a apelor calde.

În ceea ce priveşte efectele poluanţilor asupra apei subterane, ele sunt similare, în general, celor produse asupra apei de suprafaţă. Lipsa aproape totală de oxigen din straturile acvifere este suplinită de proprietăţile acestora de a filtra, respectiv de a reţine unii poluanţi şi de a realiya astfel autoepurarea.Această proprietate a straturilor acvifere nu poate fi folosită decât parţial, deoarece poluanţii anorganici, toxici sau radioactivi nu sunt reţinuţi în straturile acvifere, aceştia fiind supuşi altor legi de degradare.

Mişcarea apei subterane se realizează, prin golurile capilare din straturile permeabile, sub influenţa forţelor gravitaţiei, capilarităţii şi a rezistenţelor hidrodinamice;la intervenţia poluanţilor, deşi intră în acţiune şi alte forţe, aspectul general al miţcării rămâne practic neschimbat.

Poluanţii de diferite provenienţe (din apele uzate, deşeuri etc.) ajunşi în apa subterană se amestecă cu aceasta, se dispersează şi difuzează în masa curentului şi, uneori se depun în stratul acvifer.Din punct de vedere al poluării apei subterane este important a cunoaşte, în afară de alte aspecte,concentraţia poluanţilor la un anumit moment de-a lungul drumului parcurs de aceştia, odată cu apa subterană în care se amestecă.