Efectele antropizarii asupra ecosistemelor naturale

Omul, ca orice fiinţă vie, nu se află în afara legilor care guvernează viaţa pe planeta noastră, ci s-a format şi dezvoltat în interacţiune cu mediul natu-ral. Acesta a influenţat dintotdeauna dezvoltarea societăţii, dar gradul în care a exercitat această influenţă a fost diferit re la o epocă istorică la alta.

Mediul natural în care omul îşi desfăşoară activitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, în general reprezintă relaţia dintre lumea organismelor vii şi mediul lor de viaţă, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoză şi biotip(exemplu: un lac, o pădure, etc. formează în parte un ecosis-tem). Un grup de oameni pe un spaţiu determinat şi mediul ambiant respectiv alcătuiesc împreună un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor planetei, între care există relaţii complexe de intercondiţionare,constituie ecosfera. Întrucât omul este singura fiinţă vie care poate depune o activitate conştientă, ecosistemul uman joacă rolul principal în cadrul ecosferei. 

Biotopul urban reprezintă rezultatul acţiunii modelatoare a omului asupra mediului “fizic”, acţiune desfăşurată într-un lung proces istoric, spre folosul său. Ca şi în cazul ecosistemelor naturale, şi în acest caz se poate vorbi de factorii staţionari ai biotopului urban, dar în elementele de biotop urban se pot include factorii induşi de către societatea umană (factori ce se exprimă prin elemente antropogenice ) .

Factorii staţionari sunt cei geografici, geologici şi pedologici. Aceştia reprezintă elemente fixe care determină evoluţia unei aşezări umane. Într-o di-ferită măsură, aceşti factori (în special cei pedologici) sunt supuşi acţiunii antropice şi modificaţi.

Elemente antropice ale biotopului 

Elemente generate de structurile urbane. Aşezarea umană reprezintă prin manifestarea sa spaţial-funcţională o entitate complet diferită din punct de vedere al biotopului, faţă de ecosistemele naturale; zone funcţionale urbane, pu-ternic antropizate, în special cele industriale, comerciale, şi de afaceri, şi în diverse măsuri cele rezidenţiale, învăţământ sau de agrement, prezintă modifi-cări spaţiale specifice ale biotopului iniţial, orientat spre îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate. Rezultă astfel modificări le tuturor factorilor de mediu (apă, aer, sol), precum şi schimbări semnificative ale microclimatului.

Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activităţilor umane ce se desfăşoară pe teritoriul oraşului.Fără îndoială că la originea poluării stă producţia de materiale nespecifice mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reală, ci modul de gospodărire a acestora care, pe lângă faptul că încorporează resurse neregenerabile şi epuizabile, după utilizare sunt deversate în mediul natural, fără să se cunoască efectele de lungă durată asupra acestuia.

Factorii sunt cei care se încadrează în factorii general valabil de poluare a mediului înconjurător şi se referă la:

- lipsa unei organizări şi dezvoltări economice pe criterii ecologice, cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabilă 

- creşterea demografică explozivă care implică aglomerarea oraşelor, ex-tinderea suprafeţelor ocupate de oraşe şi creşterea necesităţii de tot felul, constituie principala presiune exercitată din partea centrelor urbane asupra mediului.                     

- dezvoltarea tehnicii fără să ţină seama de principiile ecologice.

- crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile (sau greu regenerabile) şi epuizabile.

Lipsa unei conştiinţe ecologice cu privire la posibilităţile mediului înconjurător constituie acel factor de comportament care concureaza în egală măsură cu alţi factori,la degradarea mediului.

- creşterea necesarului de apă în viitor.

- crearea marilor aglomerări urbane provoacă dezechilibre care pot să se transforme în catastrofe (exemplu: la Milano în ultimii 20 de ani, nivelul apei subterane a scăzut cu 20 m, la Bologna, pânza freatică în 1945 se găsea la 12m, astăzi se află la 35m adâncime. Se pune problema nu numai a lipsei posibile de apă în următoarele decenii, ci şi a posibilităţii ca prin tasarea pământului să se producă alunecări masive de teren şi distrugerea unor suprafeţe întinse de con-strucţii .

Varietatea poluării ca şi a cazurilor care o produc,conduce la schimbări specifice, uneori ireversibile, ale calităţilor factorilor de mediu. Echilibru dintre comunitatea biotică şi mediul fizic este decisiv pentru comunitate.      

Întreaga mişcare a societăţii este indisolubil legată de dezvoltarea istorică a producţiei, de muncă. Fiind un proces între om şi natură, în cursul căruia omul efectuează, reglementează şi, prin acţiunea sa, controlează schimbul de materie dintre el şi natură, munca presupune atât unitate cât şi contradicţia dintre om şi natură. În procesul muncii, producând cele necesare existenţei, oamenii pe de o parte extrag din mediul natural resursele regenerabile, iar pe de altă parte aruncă în mediul natural reziduuri şi deşeurile activităţii productive şi ale gospodăriei fiecărei familii. Drept urmare, între mediul natural şi cel creat de om se desfăşoară o dublă contradicţie:

- contradicţia dintre dimensiunile necesităţilor mediului creat de om şi volumul de resurse oferit de natură 

- contradicţia dintre mediul creat de om şi mediul natural,sub aspectul dezechilibrelor pe care omul le poate provoca în natură şi al efectului acestora asupra omului. 

Biocenozele urbane, a doua parte componentă a ecosistemului urban este caracterizat prin evoluţia speciei dominante,în teritoriul urban pe care o reprezintă omul şi antropocenoza care constituie cenoza principală în oraşe.

In acest context general,patru resurse: – pământul,apa,aerul şi energia, rămân cu totul fundamentate şi permanent necesare, condiţionând însăşi existenţa umană. Este firesc, deci, ca tocmai starea acestor resurse şi modul lor de utilizare să constituie,în primul rând, o preocupare majoră pentru umanitate.

Biodiversitatea în teritoriile urbane. 

Structura heterogenă a oraşului generează un mozaic de biotopuri. Acestea constituie sediul unor biocenoze ale căror specii asociate au cerinţe ecologice dintre cele mai diverse; astfel este posibil ca numărul de specii,ca şi numărul de indivizi ai unor specii ce trăiesc în ariile urbane să fie mult mai mare decât în ecosistemele originare. Periurbanul (zona de periferie a oraşelor) în special constituie un teritoriu unde se poate identifica o mare biodiversitate. Contrar aşteptărilor, oraşul şi ariile urbane poate constitui sediul unei importante varietăţi de habitate specifice. Populaţia umană prezintă un înalt grad de diversitate culturală şi social-economică,apreciată ca fiind mai mare în cadrul aglomeraţii urbane şi al ariilor metropolitane. Heterogenitatea acesteia este determinată de structura complexă a activităţilor care se desfăşoară în oraşe.