Calitatea aerului în orașul Tulcea

Poluarea aerului este o cauză majoră de îmbolnăvire și deces prematur și prezintă cel mai mare risc pentru sănătatea mediului în Europa. Bolile de inimă și accidentul vascular cerebral sunt cele mai frecvente cauze de deces prematur atribuite poluării aerului, urmate de bolile pulmonare și cancerul pulmonar.

Calitatea necorespunzătoare a aerului afectează sănătatea umană şi ecosistemele, cele mai vizibile efecte fiind: generarea unor costuri ridicate pentru asigurarea sănătăţii populaţiei pe termen scurt şi lung, afectarea ecosistemelor şi producerea fenomenului de eroziune, coroziune, precum şi deteriorarea materialor, inclusiv a obiectelor de patrimoniu cultural.

Poluarea aerului poate influenţa, de asemenea, clima Pământului. Unii poluanţi atmosferici, gazele sau pulberile în suspensie (aerosoli) pot modifica balanţa energetică a Pământului, determinând astfel modificarea climei, fie prin reflexia radiaţiei solare, determinând răcirea atmosferei, fie prin absorbţia radiaţiilor solare, încălzind astfel atmosfera. Depunerea unor aerosoli poate schimba, de asemenea, reflexia suprafaţei pământului, mai ales pe gheaţă şi suprafeţele acoperite de zăpadă, accelerând astfel topirea.

Efectele poluării aerului asupra sănătății depind nu numai de expunere, ci și de vulnerabilitatea umană. Vulnerabilitatea la impactul poluării aerului poate crește ca urmare a vârstei, a stărilor de sănătate preexistente sau a comportamentelor particulare ale fiecărei persoane. Un număr mare de dovezi sugerează că oamenii cu un statut socio-economic scăzut tind să trăiască în medii cu o calitate mai slabă a aerului.

Calitatea aerului este exprimată statistic printr-o serie de indicatori, care descriu fenomenul de poluare sub forma răspândirii în aer a unor substanţe reziduale poluante, rezultate preponderent din activităţile antropice. Datele privind cantitatea poluanţilor la nivelul solului (la nivelul aerului respirat) sunt furnizate de sistemele de monitorizare a calităţii aerului.

Orașul își creează propriul climat local, iar pe străzile și piețele sale individuale sunt create condiții microclimatice, determinate de dezvoltarea urbană, acoperirea străzilor, distribuția spațiilor verzi și rezervoarele.

Clima urbană este influențată de: emisii directe de căldură și modificări ale regimului de radiație solară; emisii de praf și gaze din întreprinderile industriale și din transport; modificări ale echilibrului termic datorită scăderii evaporării, permeabilității scăzute a suprafeței subiacente, care contribuie la scurgerea rapidă a apei și la o conductivitate termică semnificativă a acoperirilor (acoperișuri, pereți clădirii, pavaje etc.);

Asperitatea terenului creat de dezvoltarea urbană, o pondere mare suprafețe verticale, ceea ce duce la umbrirea reciprocă a caselor și formarea de condiții goale pe fundalul unui relief plat. Adesea, orașele în sine sunt situate în bazine naturale.

Poluarea aerului poate deterioara materiale. Este recunoscut faptul că poluanţii atmosferici au accelerat foarte mult procesul de degradare a clădirilor şi patrimoniului cultural fizic, cum ar fi clădiri istorice, lucrări de artă şi comori arheologice. Principalele forme de degradare sunt coroziune sau eroziune (cauzate de acidifiere şi oxidare) şi depunerile de pulberi.

Se vorbeşte despre poluarea atmosferică atunci când “una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe poluante sunt prezente în atmosferă în cantităţi sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru om, animale sau plante şi contribuie la punerea in pericol sau vătămarea activitătii sau bunăstării persoanelor” (definiţie OMS / WHO). La nivel european și internațional, poluarea atmosferică a devenit o preocupare permanentă începând cu anii 1980. A căpătat consistență prin ratificarea Convenției din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontieră. O atenție sporită a fost acordată, într-o primă fază, limitării emisiilor de oxizi ai sulfului, responsabili pentru ploile acide. Au urmat marile instalații de ardere și, în ultimii ani, protecția stratului de ozon, restricțiile în emisiile de dioxid de carbon și limitarea defrișărilor.

La nivelul unei zone administrative apar surse de degradare ca rezultat al unor greșeli de planificare determinând disfuncționalități de mediu. Creșterea suprafețelor construite și ocupate de infrastructuri, înglobarea în așezările umane a zonelor industriale și reconversia funcțiilor productive și de protecție sunt printre cele mai frecvente transformări specifice așezărilor umane din România. Din cauza acestor schimbări, în localități apar activități cu funcții al căror profil și cerințe nu sunt compatibile cu cele existente sau cu nevoile populației. Toate aceste incompatibilități contribuie la degradarea calității aerului. Unul dintre criteriile definitorii în evaluarea calității mediului la nivelul unui județ, este caracterizat de calitatea aerului, deoarece influențează permanent starea de sanogeneză a populației, funcționalitatea spațiului rezidențial, costurile de locuire și implicit durabilitatea regiunii administrative. Un nivel scăzut calitativ al acestuia poate însemna creșterea incidenței bolilor respiratorii, cardiovasculare și nervoase.