Originea tehnica si interpretativa a baletului de la origini pana astazi

Asemeni copiilor  ce își exprimă dorința de a urma un sport sau un instrument muzical  încă de la o vârstă fragedă, tot astfel din ce în ce mai  mulți tineri sunt atrași de arta supremă a baletului. Una dintre cele mai „tinere”  forme de manifestare artistică (menționată oficial abia în 1581), baletul îmbină atât sportul de performanță cât și elemente de rafinitate, eleganță și virtuozitate ale muzicii. Așadar motivele pentru care tinerii se îndreaptă spre această formă rafinată a dansului  pot fi numeroase.
La fel cum muzica a cunoscut de-a lungul veacurilor o evoluție remarcabilă în plan tehnic și interpretativ ajungând la cea mai diversificată formă a ei în zilele noastre tot astfel și baletul a trecut de la originile sale prin numeroase modificări și transformări care au dus la perfecționarea și diversificarea lui ajungând astăzi una dintre cele mai îndrăgite și apreciate forme de exprimare artistică în toată lumea.

Această lucrare își propune să explice și să analizeze atât marile aspecte istorice ale baletului de la origini până astăzi cât și  cele tehnice de specialitate pentru a le face ușor de înțeles publicului  larg și marilor iubitori ai baletului.  
Baletul este o ramură principală a dansului clasic  și este reprezentat  de cele mai multe ori în fața unui auditoriu teatral. Precum celorlaltor forme ale dansului acesta poate să spună o poveste, să exprime o stare sau să animeze pur și simplu  o lucrare muzicală. Însă tehnica unui dansator de balet și diferitele abilități speciale îl separă detașat de ceilalți dansatori. Balerinii execută o multitudine de mișcări artistice care la prima vedere ar putea părea total lipsite de naturalețe pentru corpul uman; ele  par a fi  chiar imposibil de executat ( de pildă pentru un adult normal și sănătos dar  neexperimentat în arta baletului), însă precedate de o tehnică eficientă și executată îndelung, acestea pot deveni (cel puțin vizual) foarte simple și naturale.   

Tehnica baletului este numită ”clasică” tocmai pentru că aceasta se folosește exclusiv de armonia creată de aceste linii, întocmai cum în muzica clasică interpretul se folosește de armonia minunată creată de notele muzicale. Adeseori baletul este numit ”clasic” și pentru că este acompaniat de cele mai multe ori de muzica clasică și pentru că respectă principiile tehnice de bază ale baletului clasic ( de pildă, cele 5 poziții de bază ale picioarelor). 

La fel ca în cazul muzicii clasice, datorită dublei sale accepțiuni, termenul de ”balet” poate duce la anumite confuzii ce pot fi lămurite, din fericire, foarte pe scurt: 
1.Pentru ca o formă de dans  să fie numită ”balet”, ea trebuie să fie reprezentată de o lucrare sau spectacol de dans ce folosește tehnicile baletului clasic. 
2.O lucrare de dans ce include un grup de dansatori  poate  fi și ea numită balet chiar dacă nu folosește tehnicile baletului clasic (de pildă, bine-cunoscutul balet românesc Edi Stancu ce dansează în cadrul emisiunilor PRO TV): lucrările de dans modern, comediile muzicale sau, așa cum am mai spus, dansatorii din cadrul unei emisiuni TV pot sau nu să folosească această tehnică, primind oricum denumirea de ”balet”. 
Tehnica bine-cunoscută a baletului clasic s-a dezvoltat în Franța anilor 1600, de aceea denumirile franțuzești sunt folosite și astăzi în toate școlile de balet pentru a descrie anumiți pași, poziții sau elemente tehnice ( pas de chat, pirouette,  pas de deux, entrechat- quatre , entrechat- huit).