Merce Cunningham

Dansul contemporan a apărut în a doua jumătate a secolului XX şi  s-a născut că un dialog între diferite curente artistice, luând atât influenţe din modernism cât şi din postmodernism; el aduce o viziune nouă asupra trupului şi asupra spectacolului, fiind în special un mod de a privi înainte, de a dezvolta.

Dansul modern a apărut ca o reacţie la tehnica de balet clasic, ca o luptă împotriva regulilor stricte, împotriva ideii de a sfida gravitaţia, adesea întâlnită în concepţia clasică. Astfel în dansul modern întâlnim improvizaţii pe tema echilibrului, utilizarea podelei nu numai ca punct de sprijin ci şi ca element care oferă energie dansului. Dansul contemporan a cunoscut foarte multe curente şi nume de seama începând cu dansul liber al Isadorei Duncan, până la expresionismul şcolii germane care punea accent pe trăirile transmise prin intermediul dansului, de la mişcarea pur abstractă şi non-lineară a lui Merce Cunningham până la cea care a desăvârşit specia numită teatru-dans, coregrafă Pînă Bausch. Dansul postmodern a apărut în anii '70 în SUA, odată cu Judson Theater folosind mişcări cotidiene pe scenă. Dansul contemporan s-a născut având în spate această istorie şi dezvoltând mai departe diferite tehnici de mişcare. Printre acestea putem enumeră tehnicade Contact Improvisation (Steve Paxton) care se bazează pe contactul dintre două sau mai multe corpuri folosind legile fizicii şi ajungându-se adesea la prize spectaculoase. Tot în Contact Improvisation avem de-a face cu o mişcare foarte fluidă şi naturală.

Dansul postmodern a apărut între anii '60-'70 în SUA odată cu Anna Halprin, Simone Forti, Judson Theater, ca o reacţie la constrângerile de tip compoziţional întâlnite în dansul modern.

Când este vorba despre dans contemporan trebuie să intrăm imediat în optica de evoluţie a mişcării. Rădăcinile sale cu siguranţă stau la baza baletului clasic, dar este nevoie să menţionăm chiar şi influenţele derivate de la alte stiluri ale dansului modern.
Dansul contemporan experimentează, caută şi transmite prin intermediul mişcărilor tot ceea ce ce trece de formele impuse şi tehnicile tradiţionale ale dansului clasic academic.

Dansul contemporan este aşadar o avangardă culturală şi căreia i se dedică mai ales acelei balerine care, neavând o vocaţie clasică, sunt în căutarea altor spaţii unde să se poată exprima şi a unor coregrafi care să le îmbogăţească cât mai mult câmpurile lor de experimentaţie şi de creaţie.

Dansul contemporan se bazează pe nişte concepţii universale precum spaţiul, timpul, liniile, curbele iar nouă şa limba se exprimă cu ajutorul semnelor corpului. Prin intermediul corpului se încearcă de a da glas emoţiilor şi a sentimentelor celor mai apropiate a vremurilor în care trăim: gesturi, mişcări, figuri şi împletituri desenează în spaţiu o alternanţă de incertitudini şi de temeri care fac parte din cotidianul nostru.Pentru acest tip de dans, coregraful se dedică înainte de toate unei cercetări interioare: rezultatul este acela al unui dans foarte "intelectual" şi este necesar aşadar că artiştii să o aibe achiziţionată în interior.

Continua evoluţie, creativitatea, originalitatea şi vitalitatea dansului din zilele noastre sunt semnele pozitive că această minunată artă continuă să dăruiască şi de aceea nu va avea niciodată sfârşit.

Un nume remarcabil care face trecerea către ruptură postmoderniste este cel al coregrafului Merce Cunningham. El pune în discuţie faptul că modernismul foloseşte în continuare dansul ca pe un instrument de a prezenta poveşti, emoţii, gânduri. El vede corpul şi dansul fascinat în sine şi dezvoltă ceea ce a fost numit dans abstract.