Politici si practici contabile specifice privind leasingul

Noţiunea de leasing este susceptibilă de mai multe interpretări, precum şi de extindere la alte operaţiuni asemanătoare ca mod de funcţionare cum ar fi: închirierea de drept comun ori vânzarea afectată de un termen.
Ritmul alert al progresului tehnic, al comerţului, al cererii şi ofertei au condus la apariţia operaţiunilor de leasing ca un pas deosebit de important în finanţarea întreprinderilor care doreau achiziţionarea de utilaje şi echipamente,dar care nu aveau posibilităţi financiare.
Leasingul îşi află rădăcinile în forma arhaică a creditului pe care o constituia în dreptul roman „fiducia” împrumutatul (fiduciant) transferă proprietatea unui lucru mobiliar sau imobiliar în patrimoniul împrumutătorului (fiduciar) cu titlu de garanţie a împrumutului primit.La rândul său fiduciarul se obligă sa-i restituie bunul după înapoierea datoriei.

În practică,datorită necesităţilor economice sau sociale, împrumutatul păstra în mod frecvent folosinţa bunului vândut. Debitorul devenea astfel un detentor precar al bunului vândut, plătind periodic o sumă de bani cu titlu de chirie, ca preţ al folosirii bunului. Alături de gaj şi ipoteca „fiducia cum creditare” era o garanţie reală care permitea creditorilor sa-şi asigure finanţările efectuate. Spre deosebire de celelalte,ea oferea un plus de securitate creditorului. Deşi în mod cert nu există o continuitate evolutivă de la fiducie către leasing, vechea instituţie juridică romană poate fi folositoare în demersurile teoretice de stabilire a naturii juridice a contractelor de leasing.
În epoca modernă,către sfărşitul secolului al XIX-lea, aveau loc în SUA primele operaţiuni care prefigurau leasingul. Astfel, în 1877 aparatele de telefon au fost închiriate abonaţilor, iar aceste contracte aveau să fie numite „lease”.

În 1936 „Safe Store Inc” a cumpărat un teren pe care ulterior a ridicat supermagazinul „Safeway Store”. Având nevoie de capital mobil, aceasta l-a vândut imediat unui grup de investitori care l-au dat spre exploatare fostului proprietar, în regim de lease, pe o perioadă îndelungată.
O operaţie similară lease-back-ului avea loc în Ohio: vinderea unui imobil către o bancă, cu titlu de garanţie, imobil care urma să fie exploatat de vânzător în regim de lease timp de 99 ani.

Leasing-ul s-a folosit în SUA în anii `30 pentru finanţarea bunurilor imobiliare. La începutul anilor `50,el a început să fie folosit şi ca instrument de finanţare a echipamentelor imobiliare. Operaţiile de lease-financing s-au dezvoltat foarte mult după al doilea război mondial şi datorită încurajărilor pe care SUA le-a dat prin facilităţile fiscale. În 1950, peste 150 de universităţi şi colegii americane erau angajate în tranzacţii de tipul „sale and lease-back”, fiind considerate, alături de alte organisme (de exemplu fondurile de pensii), ”taxe exempt institutions” şi beneficiind astfel de numeroase avantaje fiscale. În jurul acestor instituţii s-au grupat mari finanţatori pentru a derula prin intermediul lor operaţii economice cu fiscalitate redusă. Principalele susţinătoare ale operaţiunilor de „sale and lease-back” erau în general mari companii de asigurare. Leasing-ul financiar era strâns legat de numele omului de afaceri californian Schoenfeld,care a fondat în 1952 „UNITES STATES LEASING CORPORATION”- prima societate specializată de leasing ale echipamentelor imobiliare, societate care este şi astăzi una dintre cele mai puternice în domeniu.