Analiza surselor împrumutate pe termen lung

După stadiul său de dezvoltare, mediul financiar pune la dispoziția întreprinderilor o gamă de mijloace de finanțare mai mult sau mai puțin substanțială. Foarte diversificată în țările cu sisteme financiare dezvoltate, această gamă rămâne limitată la tehnicile financiare de bază în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Dar oricare ar fi contextul, intreprinderile sunt confruntate cu alegerea surselor de finantare. 
Autofinanțarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderilor. Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursă esențială de finanțare a întreprinderilor. Dar amploarea şi modalitățile acestor aporturi variază după cum întreprinderea dispune sau nu de acces direct la pietele de capital. 
În sfârşit, recurgerea la îndatorare ar trebui, în principiu, să aducă completări resurselor intreprinderii. În fapt, aceasta are un rol fundamental in finanțarea lor, chiar dacă dobânzii reale atinge niveluri foarte ridicate. 
Aspectele finanțării prezintă importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii. În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidități pentru a face față angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadența în viitorul apropiat, asigurându-și astfel echilibrul financiar pe termen scurt. 
În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiții de orice natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilitățile sale. În acest caz este vorba de finanțarea dezvoltănii pe termen mediu şi lung care condiționează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar. Deci mijloacele de finanțare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. In acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu două tipuri de dificultăți. Pe de o parte, ea ar putea fi în situația să trebuiască să ramburseze resurse înainte chiar de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales când efectuează investiții cu rentabilitate pe termen lung. Pe de altă parte, întreprinderea poate fi în situația de a folosi, pentru operațiunile pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiții. Problemele finanţării prezintă deci importata vitală, pentru că soluționarea lor condiționează supraviețuirea întreprinderü, perspectivele sale de dezvoltare, performanțele sale prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor și a conducătorilor săi. 
Instrumentele de finanțare puse la dispoziția economiei în general şi a întreprinderilor în particular comportă o gamă complexă. După originea resurselor, se disting patru tipuri de mijloace de finanţare: 
- autorizarea 
- creşterea de capital propriu 
- împrumuturile 
- creditul între întreprinderi, adică livrările pe credit ale furnizorilor. 
Autofinanțarea este constituită din excedentele pe care întreprinderea le produce şi care sunt folosite pentru finanțarea activităţilor ulterioare. Creşterea capitalului propriu înseamnă aporturile de capital pe care întreprinderea le primeşte din exterior. Aceste aporturi pot fi furnizate de către asociații sau proprietarii deja existenți şi dispuşi să şi mărească participarea lor. 
Împrumuturile constituie surse de finanțare externă. Ele sunt contractate față de persoane fizice şi juridice care rămân creditori ai întreprinderii. În sfârşit, creditul între întreprinderi înseamnă termene de plată pe care furnizorii le acordă. Dacă această practică vizează puțin pe particulari, ea este foarte obişnuită când clientul este o întreprindere, chiar dacă importante diferențe pot să apară între practicile din diferite țări. Dacă reputația nu-i este defavorabilă, o întreprindere cumpără materii prime, semifabricate, mărfuri, servicii, etc., primind un credit furnizor aproape automat, conform uzanțelor de plată din branşa de care aparţine furnizorul. Dar, la rândul său, întreprinderea acordă astfel de credite propriilor clienți când vinde bunuri sau servicii. Pe total, termenele de plată primite şi acordate exercită influențe care sunt regăsite în noțiunea de nevoie de fond de rulment.
Pentru a recurge la una dintre aceste metode de finanțare, întreprinderea trebuie să analizeze: perioada pentru care sursele de finanțare sunt necesare (durata contractului de finanțare trebuie decisă în funcție de scadența necesităților de finanțare, de exemplu finanțarea cumpărării de stocuri sau plată unor servicii necesare derulării activității curente a întreprinderii necesită obţinerea de resurse pe termen scurt); costul surselor de finanțare (cum ar fi rata de dobândă ce trebuie plătită pentru creditele contractate sau rentabilitatea ce ar trebui oferită acționarilor pentru aportul acestora la capitalul firmei), flexibilitatea contractului de finanțare (contractele prin care sunt atrase surse de finanțare de la bănci sau alte instituții financiare se dovedesc mai flexibile decât cele prin care sunt atrase resurse prin ofertă publică de acțiuni sau obligațiuni).