Îngrijirea pacientului cu ulcer gastric

CAPITOLUL I - ARGUMENT

      Starea de sănătate este rezultatul proceselor care-i permit organismului să se poată adapta la condițiile mediului natural și social. Cu ajutorul acestor procese, activitatea coordonată a organelor , aparatelor și sistemelor asigură  funcționarea organismului ca un tot unitar și adaptarea la diversele solicitări normale sau patologice.

Noțiunea de boală e întâlnită în vocabularul de fiecare zi al vieții de spital în activitatea medicului, prevenirea și tratarea bolilor reprezentând preocuparea medicinii.

        Ulcerul gastric reprezintă un spectru de sindroame cu o frecvență foarte ridicată în țările puternic industrializate și crescând în țările în curs de industrializare.Deplasările mari de grupuri populaționale dintr-o zonă în alta , mai ales din mediul rural în cel urban, în vederea acoperirii forței de muncă necesare vărstelor cerințe ale industrializării și construcțiilor, au dus la schimbarea obiceiurilor alimentare, la alt gen de muncă cu alte grupuri:  de cetățeni, din zone diferite și implicit la probleme  de adaptare:complexă, mai ales la stress-uri de toate tipurile.Aceasta ar fi în principal, explicația frecvenței crescute a ulcerului gastric.

      Afecțiunea pe lângă frecvența crescută, este agravată de multe recidive, coplicații severe, care implicit antrenează cheltuieli serioase alocate tratamentului medico-chirurgical.

         Din toate aceste motive, ulcerul gastric reprezintă o problemă de sănătate publică în majoritatea țărilor lumii, inclusiv în țara noastră.

CAPITOLUL II - NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIA  STOMACULUI. STRUCTURA ȘI ULTRASTRUCTURA STOMACULUI. VASCULARIZAȚIA STOMACULUI. INERVAȚIA STOMACULUI

     Stomacul este porțiunea cea mai dilatată a tubului digestive .El are o mare importanță fiziologică, iar prin numeroasele afecțiuni pe care le poate prezenta dobandește și o mare importanță clinică.     

     Forma,dimensiunile,situația stomacului prezintă extreme de numeroase variații individuale .Aceste variații sunt datorate construcției, vârstei ,perioadelor funcționale, gradului de umplere,starii de contracție sau de relaxare ,poziției corpului ,în ortostatism sau clinostatism,starii organelor învecinate, presei abdominale si altor factori. 

     Forma reală a stomacului omului se bazează pe unele informații intraoperatorii dar mai cu seama de rezultatele examenului radiologic. La indivizii normostonici, în stațiune verticală,  stomacul gol vizualizat după administrarea unei paste baritate, are forma unui J majuscule sau a unei undițe , cu o poarțiune mai lung  vertical, și o porțiune mai scurt orizontală.Chiar când se umple oricât ar fi de destins stomacul se marește dar nu-și schimbă forma sa caracteristică.

      LIMITE-linia de separație între esofagul tubular și stomacul secular este dată de orificiul cardic. Separația între stomac și intestinul subțire e marcată de orificiul piloric și corespunde sfincterului piloric.

           2.1. Configurația exterioară și subdiviziunile stomacului       

Stomacului i se descriu: doi pereți, două margini și două orificii.Marginile stomacului continua cu marginile omonime ale esofagului.

      Marginea dreaptă sau curbura mică este concavă.Este formată dintr-un segment mai lung cu direcție verticală, care continuă fară demarcație evidentă, marginea dreaptă a esofagului și din altul mai scurt, cu orientare tranversală sau ușor ascendentă spre dreapta.Locul unde se face trecerea dintre segmentul vertical la cel orizontal, este marcat de o adancă depresiune , incizura unghiulară, cu mare importanță radiologică și clinică. Segmentul orizontal al micii curburi prezintă două depresiuni discrete, tranzitorii: una- incizura duodenopilorică superioară marchează limita exterioară dintre stomac si duoden; cealaltă incizură pilorică superioară este situată la circa 3-5 cm la stângă precedentei.

     Marginea stângă este dată de curbura mare ( curbătura ventriculi major).Mai lungă decât cea dreaptă, ea este convexă și pornește de la marginea stângă a esofagului, împreună cu care determină un unghi ascuțit și adânc, numit incizura cardiacă sau unghiul lui His. După ce ocolește porțiunea verticală a stomacului, fundul si corpul, curbura mare își schimbă direcția, atinge punctul cel mai coborât al său și apoi se recurbează arcuindu-se spre dreapta și în sus. Curburile separă fața sau peretele anterior, care privește înainte și puțin în sus, de fața sau peretele posterior, care este orientat înapoi și puțin în jos.

       Stomacul comunică la extremitatea sa superioară cu esofagul prin orificiul cardia. E frecvent numit ,,cardia,, sau gura stomacului și are forma circulară.La extremitatea inferioară se gasește orificiul pilone care conduce în duoden.Este circular și privește spre dreapta în sus și înapoi. Porțiunea verticală e mai voluminoasă, dilatată, saculară și cuprinde aproximativ 3-4 cm întindere, raspunzând orificiului cardio pe care-l cuprinde la interior.Fundul sau fornixul este porțiunea superioară dilatată a stomacului.Corpul începe sub acest nivel și ține până la un plan aproape vertical care trece prin incizura unghiulară și întâlnește depresiunea sfincterului antrului.

     Porțiunea orizontală, numită porțiunea pilorică, are limite: la dreapta linia incizura unghiulară – sfincterul antrului; la stânga șanțul duodenopiloric. În acest ultim șanț se află adesea o veneă prepilorică, care marchează limita dintre stomac și duoden.

     Pilorul este porțiunea terminală, strâmtă a stomacului.El are aproximativ 5 cm lungime și conține sfincterul piloric; acesta circumscrie orificiul pilone. Partea verticală – segment unde se produc preponderant fenomene gastrice- este numită adesea porțiunea digestorie.

     Stomacul bilocular. Uneori stomacul este împarțit printr-o îngustare situate de obicei în porțiunea mijlocie de adancime variabilă, în două segmente: unul cardio sau fundic celalat pilor.Cauzele care determină

ștrangularea pot fi extrinseci sau intrinseci.

  La partea superioară a porțiunii verticale se gasește o calotă clară; ea se numește camera sau buja cu aer și răspunde fundului stomacului.

     Dimensiuni, în stare de umplere moderată stomacul are următoarele dimensiuni: lungimea- 25 cm, lățimea maximă între cele două cuburi- 12cm; grosimea măsurată între cei doi pereți- 8 cm. Stomacul gol măsoară 18 cm în lungime, 17cm în lățime; O cm în grosime deoarece pereții sunt aplicați unul pe celălalt.

     Capacitatea mijlocie a stomacului este de 1300 cm3. Stomacul gol sau contractat poate avea uneori dimensiuni atât de reduse și o formă atât de schimbată, încât seamănă cu colinul transvers. El se ascunde sub ficat sau sub diafragmă și e greu de găsit. Ca să-l indentificăm, vom cerceta inserția formațiunilor sale peritoneale și traiectul vaselor getroepiploice.

    Situație. Loja gastrică în care este ținut stomacul, are șase pereți și e astfel delimitată: pereții superiori, posterior și lateral stâng sunt formați din bolta diafragmei; peretele anterior, de diafragmă și peretele abdominal anterior: peretele inferior de colonel transvers cu mezoul său. Medial, planul mediosagital. Medial: loja nu are un perete care să o izoleze, așa că la acest nivel ea comunică larg cu loja hepatică.Limitele exterioare ale lojii gastrice ce sunt în sus au un plan orizontal care trece prin spațial intercostal al cincilea; în jos cu plan orizontal ce trece prin ombilic; medial, planul mediosagital al corpului:lateral planul sagital tangent la peretele stâng al toracelui.

     Stomacul este situat împreuna cu ficatul și splina în etaj suprameaocolic al cavității peritoneale, adică deasupra mezocolonului transvers. El este ascuns în mare parte sub baza toracelui. Grație peritoneului care îl învelește și care este lucios, stomacul se poate mișca în loja lui ca un cap articular într-o cavitate.

      Mijloace de fixare. Stomacul este menținut la locul sau în primul rând prin presa abdominală( presiunea exercitată asupra viscerelor abdomino-pelviene prin contracția muschilor pereților abdominali).

      În afară de acest mijloc funcțional – extrem de important în menținerea situației organului mai contribuie : continuitatea stomacului cu esofagul și cu dudenul; pediculii vasculonervoși, diferitei formațiuni peritoneale care îl leagă de organele învecinate: aderarea feței posterioare a fundului stomacului la peretele posterior al abdomenului.