Îngrijirea pacientului cu otită

CAP.I DATE GENERALE

1.Anatomia şi fiziologia urechii

 Urechea umană poate percepe undele sonore, repetate într-o anumită ordine sau succesându-se neegulat.  Produse prin condensări şi rarefieri ale aerului, undele sonore au trei proprietăţi fundamentale : intensitatea, care este determinată de amplitudine, înalţimea, condiţionată de frecvenţă, şi timbrul, depinzând de vibraţiile armonice supra-adăugate. Frecvenţa sunetelor percepute de urechea uamană este cumprinsă între 25 şi 20.000 cicli/s, iar sensibilitatea auditivă  maximă este cuprinsă între 1000-3000 cicli/s . 

Din punct de vedere anatomic, urechea este    împărţită în două mari componente:

1. Urechea periferică  care este alcătuită din :
2. ureche a externă (pavilionul şi conductul auditiv extern)
3. urechea medie (cutia timpanului, trompa lui Eustachio şi mastoida)
4. urechea internă (labirintul osos şi membranos)
5. Urechea centrală care este   formată din căile şi centrii acustici şi vestibulari.

Urechea externă

 Urechea externă  reprezintă partea externă a urechii. Acea parte vizibilă a urechii, numită şi pavilion, sau concă auriculară, captează undele sonore din aer după care le transmite prin canalul auditiv către urechea internă. 

a ) Pavilionul urechii este situat între apofiza mastoidă şi articulaţia temporo- mandibulară .

 Acesta poate fi comparat cu o pâlnie, dar având o alcătuire mai complexă prin cutele şi şanţurile de la suprafaţa sa. 

Pavilionul urechii prezintă mai multe elemente :

• Helixul ;
• Antehelixul;
• Tragusul;
• Antetragusul;
• Incizura intertragală;

Ele au semnificatia amprentelor digitale, servind în medicina legală la identificarea indivizilor.

La exterior pavilionul este acoperit de tegumente, care se continuă cu cele din jur (fată, gât, craniu).

b) Conductul auditiv extern continuă pavilionul, în profunzime până la timpan, începând printr-un orificiu numit meat auditiv extern. 

Conductul auditiv extern are o lungime de aproximativ 2.5 cm , este căptuşit cu piele ce conţine foliculi piloşi (foliculi ai firului de păr), glande sebacee, glande cruminoase, glande sudoripare. Subsranţa păstoasă cu aspect ceros care se formează în interiorul conductului auditiv extern are rol de a proteja urechea.

Connductul auditiv extern are formă de S italic şi este alcătuit în porţiunea externă de ţesut fibrocartilaginos acoperit de piele ce prezintă foliculi pilosebacei şi glande ceruminoase şi o porţiune internă, osoasă, situată la nivelul osului temporal. Este dlimitat anterior de articulaţia temporo-mandibulară, posterior de procesul mastoid, inferior de glanda parotidă, iar superior de etajul mijlociu al bazei craniului.

Conductul se învecinează cu cutia craniană  în sus, cu parotida  în jos, cu mastoida înapoi şi cu articulaţia temporo-mandibulară  înainte.

Urechea medie

 Urechea medie sau casa timpanului  este formată dintr-o cavitate aflată în grosimea stâncii temporalului. Vibraţiile sonore , acţionând asupra timpanului, pun în mişcare un lanţ de oscioare aflat în această cavitate şi care în partea externă se sprijină pe timpan , iar în partea internă intră în contact cu membrana care acoperă fereastra ovală , membrană situată la limita dintre urechea medie şi urechea internă. 

Aceasta  este interpusă între urechea externă şi cea internă, fiind săpată în porţiunea petro-mastoidiană a osului temporal.

1.  Cutia timpanului este o cavitate acrată, de forma unei lentile biconcave, care prezintă trei etaje suprapuse:

• etajul superior- atica sau epitimpanul ;
• etajul mijlociu- atrium sau mezotimpanul;
• etajul inferior- hipotimpanul sau recesul hipotimpanic, care se află sub nivelul conductului auditiv extern.

Epitimpanul este compartimentat în mai multe cămărute, numite pungile lui Prussack, Troeltch şi Kretschmann, datorită prezenţei la acest nivel a oscioarelor şi a ligamentelor lor..

Cutia timpanului are şase pereţi : 

1. peretele superior sau peretele cerebral , este format de o parte a stâncii temporalului şi care vine în raport cu lobul temporal al emisferelor cerebrale acoperite de meninge ;
2.  peretele inferior care se mai numeşte şi jugular deoarece vine în raport cu vena jugulară internă ;
3. peretele anterior care se mai numeşte şi tubar , deoarece la nivelul acestuia se deschide trompa lui Eustachio prin care casa timpanului comunică cu nazofaringele, iar această comunicare are rolul de a egaliza presiunea pe ablele feţe ale timpanului;
4. peretele posterior , se mai numeşte şi mastoidian. De la nivelul acestui perete, casa timpanului comunică printr-un mic canal osos cu celulele mastoidiene ;
5. peretele lateral , care se mai numeşte şi timpanic, iar de la acest nivel se află membrana timpanică care se interpune între urechea externă ş urechea medie;
6. peretele medial , se mai numeşte şi labirintic , acolo se găseşte fereastra ovală şi fereastra rotundă. 

Conţinutul cutiei timpanului este format din lantul osicular, ligamentele osiculare şi muşchii osiculari. Tot acest ansamblu constituie sistemul timpano-osicular cu rol în transmisia undelor sonore, de la urechea externăcătre  urechea internă.

Lanţul osicular este alcătuit din ciocan, nicovală, scăriţa şi se întinde de la timpan la fereastra ovală, fiind acoperit de mucoasa casei timpanului.

Ciocanul, cel mai extern, este inclus în pars tensa a membranei timpanice, iar scărita cel mai intern, este inclavată în fereastra ovală, prin palatină şi cu ajutorul unui ligament inelar.

Nicovala este interpusă între capul ciocanului şi cel al  scăritei. Articulaţiile dintre oscioare se solidarizează între ele, permiţând buna lor funcţionare.

 Articulaţiile dintre ciocan si nicovală se anchilozează din primii ani de viată, formând un bloc unic ciocan - nicovala, în schimb, articulaţia dintre nicovală şi scăriţă ramâne mobilă tot restul vietii,  aceasta fiind functională.

Ligamentele osiculare sunt în număr de patru, acestea fiind,  trei pentru ciocan (ligamentul suspensor sau superior, ligamentul extern ce se întinde ca un evantai la marginea inferioară a zidului atical şi ligamentul anterior fixat pe scurta apofiză a ciocanului) şi unul singur pentru nicovală- posterior.

Muşchii osiculari sunt: muşchiul ciocanului care se prinde pe faţa internă a mânerului, apropiindu-l de peretele intern al casei şi muschiul scăritei pe care îl trage înapoi şi înafară .

1. Trompa lui Eustachio  sau tuba este un conduct care leagă casa timpanului cu rinofaringele. Aceasta prezintă  două segmente tronconice, turtite transversal şi opuse prin vârf: un segment postero-extern osos, mai mic (protimpan) şi un altul antero-intern, mai mare, sau segment fibrocartilaginos, care se deschide în  timpanul deglutiţiei, sub acţiunea muşchilor peristafilini, care se inseră în jurul său, spre deosebire de trompa fibrocartilaginoasă, cu rol fundamental în patologia urechii medii, trompa osoasă sau prototimpanul exercită doar un rol pasiv în aerarea casei timpanului, având pereti rigizi, nefunctionali. Locul de unire al celor două segmente este mai îngustat si se numeste istm. Trompa este căptusită de o mucoasă cu epiteliu ciliat, în continuitate cu mucoasa casei şi a rinofaringelui. La adulţi are o lungime de aproximativ 3.5 cm. Se întinde de la orificiul timpanic până la orificiul faringian care este situat pe peretele nazofaringelui.