Îngrijirea pacienților cu Pielonefrită

Metabolismul celular produce CO2 si anumite substanţe finale provenite în special din catabolismul proteic, aportul oxigen poate şi el realiza cantitǎţi excesive de anumiţi electroliţi (apa, NaCl, diferite sǎruri minerale) care trebuie eliminaţi. 

Plamânii elimină CO2 şi alte substanţe volatile, iar substanţele nevolatile inutilizabile sau în exces sunt eliminate împreună cu o anumită cantitate de apă, în cea mai mare parte prin rinichi şi accesorii prin sudoare şi materii fecale. Prin eliminarea substanţelor nevolatile rinichiul reprezintă principalul organ care menţine constant volumul, concentraţia electroliticǎ şi reacţia chimică a lichidelor organismului.

Rinichiul mai are şi alte activităţi: prin secreţia de renină contribuie la reglarea tensiunii arteriale, prin eritropoietină controlează eritropoieza, prin schimbările ionice contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic.

APARATUL SECRETOR se compune din:

• rinichi, orgene de excreţie,
• căi urinare:
• calice-mici
• calice-mari
• pelvis renal
• uretere
• vezică urinară
•  uretră.

I.1.a RINICHI

Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte şi de alte a coloanei vertebrale lombare. Rinichiul are formă caracteristică, circa 300 grame, are două feţe (anterioară şi posterioară) şi două margini (laterală convexă şi medială concavă).

In zona marginii concave se găsesc hilul şi pediculul renal în care se văd vasele renale (artera şi vena), uretrul şi fibre nervoase vegetative.

Selecţionând rinichiul în lungul liniei mediane, din partea convexă spre cea concavă se observă:

• papilele şi calicele renale: formaţiuni membroase prin care se scurge urina;
• parenchimul renal, cu structură zonală: corticală şi medulară.

Zona corticală este formată în principal din glomeruli, tubi uriniferi şi vasele de sânge care le aparţin. Zona medulară conţine 6-18 piramide renale (Malpighi), formate din tubi colectori care drenează mai mulţi nefroni. 

Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie şi vârful spre sinusul renal, deschizându-se în papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care confluează formând calicele mari (2-3) şi apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu ureterul.

O piramidă Malpighi cu substanţa corticală din jurul său formează un lob cortical.

NEFRONUL

Este unitatea morfofuncţională renală; îndeplineşte toate procesele complexe care au ca rezultat formarea urinii. Nefronul este alcătuit duntr-o capsulă şi un tub unifer lung.

Capsula Bowman, extremitatea pronimală, închisă dilaterală a nefronului, are forma unei cupe cu pereţi dubli, mărginind o cavitate ce continuă lumenul tubului. In adâncitura capsulară se află un ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul), care rezultă prin diviziunea arteriolei aferente şi care se reunesc la ieşirea din capsulă, în arteriola aferentă. Capsula împreună cu glomerulul alcătuiesc capsulul renal Malpighi.

Segmentul pronimal al tubului urinifer este constituit dintr-o porţiune contortă, tubul contort proximal (care se află în cortica renală) şi este format dintr-un strat de celule a căror membrană, spre lumen, prezintă o “margine în perii”, formată din microvili, care măresc mult suprafaţa membranei.

Segmentul intermediar (ansa Heule), subţire este format din două braţe (descendent şi ascendent) unite între ele printr-o buclă, are epiteliul turtit, fară microviri. Nefronii care au glomerulii în zona corticală externă are ansa Heule scurtă, în timp ce nefronii cu glomeruli în zona externă a corticolei (juntamedulari) are ansa lungă, care coboară profund în medulară.

Segmentul distal este format dintr-o porţiune dreaptă, ascendentă, care ajunge în corticală în vecinătatea glomerulului propiu, în imediat contact cu arteriala aferenta. La acest nivel epitelul tubular, la fel ca şi celulele musculaturii netede a arteriolei aferente, prezintǎ modificări şi formează aparatul juxtaglomerular care secretǎ reninǎ. Urmează o porţiune contortǎ situată în întregime în corticală. Mai mulţi tubi distali se unesc şi se deschid în tubul colector din structura piramidelor Malpighi.

VASCULARIZAŢIA RENALĂ

Este extrem de bogată, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renală, ramură a aortei abdominale, pătrunde prin hil şi apoi se împarte în ramuri interlobare (între piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce formează o ansă în jurul bazei piramidelor, arterele interlobulare, din care glomerulul. După ce se regrupează în arteriole, se capilarizează din nou în jurul tubului respectiv (în medulară) şi se deschid în venele interlobulare, apoi în venele arcuate.

Venele, având un traiect aproape asemănător cu cel al arterelor, se colectează în vena renală care se deschide în vena cavă inferioară.

INTERVAŢIA RENALĂ

Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre simpatice, dar şi din câteva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivascular, se distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar şi componentelor tubulare.

I1b. FORMAREA URINEI

Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei procese fundamentale:

• ultrafiltrarea plasmei la nivel glamerular;
• reabsorbţia;
• secreţia anumitor constituenţi în tubi.

ULTRAFILTRAREA GLOMERULARĂ

Este un proces dirijat de forţe fizice în urma căruia aproximativ 20% din cantitatea de plasmă care irigă rinichii trece prin membrana filtrantă glomerulară, extrem de subţire, în cavitatea capsulară. Membrana filtrantă nu se comportă ca o membrană inertă ei, prin proprietăţile ei fizico-chimice, permite trecerea selectivă doar a unor constituenţi şi blochează trecerea altora. Ultrafiltratul glomerular (urina primară) are o compoziţie electrolitică identică cu cea a plasmei; dar este lipsit de proteine, deci este o plasmă deproteinizată. Ultrafiltrarea glomerulară este rezultatul presiunii efective de filtrare, care se exercită la nivelul capilarelor glomerulare şi reprezintă suma algebrică a unor presiuni care controlează schimburilor lichidiene la nivelul tuturor capilalelor din organism.