Ingrijirea copilului cu bronhopneumonie

Aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii şi cei doi plămâni.
Căile respiratorii sunt reprezentate de un sistem de conducte prin care aerul pătrunde în plămâni, diferenţiindu-se:
oCăile respiratorii superioare (cavităţile nazale);
oCăile respiratorii inferioare (faringele, laringele, traheea şi bronhiile)
Plămânii alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise în care au loc schimbările de gaze dintre organism şi mediul ambiant.
Sunt aşezaţi în cavitatea toracică de o parte şi de alta a mediastinului (cavitate delimitată anterior de peretele sterno-costal, posterior de coloana vertebrală, lateral de feţele mediale ale celor doi plămâni şi inferior de diafragm). În jos, plămânii se întind până la diafragm, iar în sus, depăşesc prima pereche de coaste.

Forma plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.
Capacitatea plămânului, volumul de aer pe care îl conţine, este de aproximativ 4500-5000 cm3.
Plămânul drept este mai mare, cu o greutate de 700 g, fiind alcătuit din 3 lobi: superior, mijlociu şi inferior; plămânul stâng este mai mic, are 60 g şi 2 lobi: superior şi inferior.
În alcătuirea plămânului se disting două componente structurale şi funcţionale: arborele bronşic şi ţesutul pulmonar propriu-zis.
Arborele bronşic este format din căile respiratorii extra şi intrapulmonare, constituite dintr-un sistem de tuburi care servesc pentru tranzitul aerului.
În interiorul ţesutului pulmonar (parenchim), bronhiile principale se ramifică progresiv în bronhii lobare, segmentare, interlobulare din care se formează bronhiolele terminale din care iau naştere bronhiolele respiratorii, care se continuă cu canalele alveolare ale căror pereţi prezintă dilataţii în formă de saci – saci alveolari – în care se deschid alveolele pulmonare.

Traheea şi bronhiile extralobulare au în pereţii lor inele cartilaginoase cu rolul de a menţine deschise căile respiratorii, în condiţiile variaţiilor de presiune din inspiraţie şi expiraţie.
Bronhiolele terminale şi respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, conţin un strat muscular dezvoltat, reglând astfel circulaţia aerului în căile respiratorii intrapulmonare.
Plămânul este constituit din următoarele unităţi anatomice şi funcţionale: lobi, lobuli şi acini pulmonari.
Lobii pulmonari sunt unităţi morfologice mari, delimitate prin scizuri; ei sunt organizaţi în segmente, unităţi morfologice delimitate imperfect de septuri conjunctive. Segmentele sunt alcătuite din lobuli.
Lobulul este o masă piramidală cu baza către suprafaţa externă a plămânului, constituită din ramificaţii ale bronhiolelor şi vase de sânge înconjurate de ţesut conjunctiv.
Lobulul pulmonar este format din acini pulmonari, constituiţi dintr-o bronhiolă respiratorie, împreună cu canalele alveolare care derivă din ea şi cu alveolele pulmonare.

Acinul pulmonar constituie unitatea structurală şi funcţională a lobului pulmonar. Acinul este un conglomerat de alveole.
Alveola, elementul funcţional respirator, este unitatea cea mai mică din parenchim. În alveole au loc schimburile respiratorii.
Legătura dintre plămâni şi peretele toracic este realizată prin pleură, o seroasă dublă:
Parietală, în contact intim cu peretele toracic şi
Viscerală, care acoperă plămânii, mulându-se pe scizurile interlobare.
Între cele două foiţe se află cavitatea pleurală, cu presiune uşor negativă (mai mică decât presiunea atmosferică) şi conţinând o cantitate minimă de lichid. Datorită pleurei, plămânii sunt intim legaţi de peretele toracic, urmând mişcările acestuia.