Diareea acută la copil

De la deranjamentele uşoare din timpul vacanţelor, pânå la bolile deshidratante devastatoare care pot omorî în decurs de câteva ore, afecţiunile gastrointestinale acute sunt pe locul secund, dupã bolile acute ale tractului respirator superior, în rândul celor mai rãspândite boli din lume. La copiii mai mici de 5 ani, rata atacurilor se întinde de la 2-3 îmbolnãviri pentru un copil, anual, în ţãrile dezvoltate, pânã la 10-18 îmbolnãviri pentru un copil, anual, în ţãrile în curs de dezvoltare. În Asia, Africa şi America Latinã, bolile diareice acute nu sunt doar cauza principalã de morbiditate la copii – producând 1 miliard de cazuri, estimate anual – ci şi cauza majorã de mortalitate, fiind responsabile de 4-6 milioane de decese anual sau un total sumbru de 12.600 decese zilnic. În unele regiuni mai mult de 50% din decesele la copii sunt atribuite direct bolilor diareice acute. În plus, contribuind la malnutriţie şi reducând astfel rezistenţa la alţi agenţi infecţioşi, bolile gastrointestinale pot fi factori indirecţi într-un numår mult mai mare de boli.(Harrison, 2003)

În România, în urmã cu câteva decenii, diareea acutã îşi disputa cu afecţunile respiratorii primul loc între cauzele de mortalitate 0-1 an. În prezent, bolile digestive (incluzând diareea acută) ocupã locul 5-6 în mortalitatea infantilã (cunoaşterea mecanismelor, perfecţionarea rehidratãrilor, antibioticele, educaţia pentru sãnãtate, etc.)
Limitele largi ale normalului (de la sugarul cu scaune solide de 2-3 zile pâna la sugarul cu 4-5 scaune pe zi, de consistenţã moale) fac foarte dificilã definiţia diareei. Cuvântul “diaree” este derivat din cuvântul grec “diarrhoia”, care înseamnã “pierdere de fluide” pe cale digestivã (intestinalã).(Georgescu Adrian, 2005)
În termeni clinici, diareea se referã fie la creşterea frecvenţei scaunelor, fie la scãderea consistenţei acestora, respectiv caracterul apos al scaunelor care reprezintã totodatã caracteristica esentiala pentru a defini scaunul diareic; sau ambele modificãri: creşterea frecvenţei şi caracterul apos al scaunelor. În funcţie de etiologie, frecvenţa scaunelor poate creşte dramatic - de exemplu, în holerã, peste 20 de scaune pe zi. Într-o observaţie clinicã, care nu a fost holera, pe un copil de 1 an si 8 luni, acesta a prezentat 44 scaune/24 ore, evolutia a fost spre exitus.

Caracterul de acut al unei diareei este definit de evoluţia acestei boli sub 2 sãptamâni. Diareea este în realitate expresia clinicã a tulburãrii transportului apei şi electroliţilor la nivelul tubului digestiv, inclusiv a proceselor de absorbţie şi secreţie a acestora.
Conştienţi de faptul cã diareea este o boala în care tulburarea transportului de apã şi electroliţi în intestin este elementul patogenic central, care de fapt o defineşte şi are cauze multiple, putem concepe totuşi o definiţie care sã se refere la consecinţele acestui fenomen, respectiv modificarea consistenţei scaunelor, asociatã cu semne clinice datorate pierderilor de apã şi electroliţi pe cale digestivã. Aceastã modalitate de abordare a definiţiei diareei conferã multiple avantaje de ordin practic privind îngrijirea acestor pacienţi. 
În lumina acestor date, diareea acutã este definitã prin emisia a 3-5 sau mai multe scaune, în 24 de ore sau accelerarea tranzitului intestinal care depãşeşte de 2 sau mai multe ori numãrul obişnuit de scaune din timpul ultimelor 4 sãptãmâni anterioare.
Episodul acut se considerã încheiat în prima zi în care motilitatea intestinalã a revenit la normal.

Diareea acutã mai este definitã şi prin consecinţele asupra organismului datorate pierderii de apã şi electroliţi pe cale digestivã. Aceste consecinţe diferã, în funcţie de severitatea şi durata diareei, vârsta copilului, starea lui de nutriţie, eventualele boli asociate şi evident şi în funcţie de etiologie.