Panou decorativ graffiti

Graffiti-ul modern îşi are începuturile în anii 1920, când metroul din New York a fost acoperit cu desene şi inscripţii, realizate de artiştii găştilor de cartier. În timp, directa legătură dintre cultura hip-hop şi graffiti s-a păstrat nealterată. În marile centre urbane ale lumii, zonele sărace şi mizere au devenit scena mesajelor politice şi sociale transpuse pe ziduri şi clădiri. Şi, concomitent, au dat şi artişti grafferi talentaţi, pentru care unele galerii de artă şi-au deschis larg porţile. Graffiti de pe stradă (realizat cu acceptul proprietarului clădirii sau chiar la cererea acestuia) putea să fie recunoscut drept o lucrare de artă, cu o durată limitată, ce-i drept. Şi astfel, se transforma, din graffiti în artă stradală. Dezbaterile teoretice pe această temă sunt încă în plină desfăşurare.

Graffiti-ul a devenit o manifestare plastică în România postdecembristă care se adresa trecătorului sub formă de mesaj. Scrierea cu ajutorul spray-urilor este o „artă” specifică spaţiului urban, care foloseşte o gramatică a limbajului vizual ce se caracterizează prin aşa-zisa „artă de cartier”. Graffiti-ul nu e doar un simplu text, ci este un desen care trebuie să fie cât mai complicat şi mai diferit de altele. Există şi grupuri anti-graffiti, cum ar fi Vandal Squad care a făcut un program pe PC numit Graffiti Studio, în care faci graffiti pe orice suport fară a mai „mâzgâlii” pereţii adevăraţi.

De multe ori „picturile pe pereţi” prezintă o sumă de idei de-a dreptul originale în ceea ce priveşte „gândirea textuală” a autorilor anonimi. Acestă modalitate caută mai puţin să formuleze mesaje în sine, cât mai degrabă se axează pe generarea unor tipuri de caractere grafice distincte, tratate cu mult decorativism. Nevoia unei estetici indidviduale şi distincte este preocuparea unor artişti grafitti ce caută „tag”-uri de dragul scrisului, pe care şi le consolidează pentru a-şi câştiga reputaţia de „writer” (scriitor) în domeniul grafitti.