Locuinta unui artist

În limbajul curent: locuire - faptul de a locui undeva, a locui - faptul de a-și avea domiciliul undeva, a fi stability cu locuința undeva, a sta, a ședea undeva, a domicilia (DEX)
În arhitectură și teorie: programul de locuință 1951-Darmstadt / simpozionul Omul și spațiul: Martin Heidegger, CONSTRUIRE, LOCUIRE, GÂNDIRE (publicat în 1952).

„Natura umană rezidă în locuire, și anume în sensul sălășluirii muritorilor pe pământ. Dar pe pământ spune deja sub cer. Ambele implică rămânerea în fața Divinităților și includ faptul de a aparține comunității oamenilor. Cei patru: pământul și cerul, divinitățile și muritorii formează un tot, plecând de la o unitate originară”. 
Omul este în măsura în care locuieşte – spunea Heidegger. Şi mai toţi studenţii la arhitectură, din cîte am înţeles din alte discuţii întîmplătoare, învaţă să se refere cu mîndrie la această aserţiune ontologică. Doar că tot Heidegger se întreba, mai degrabă retoric, dacă oare noile construcţii de locuit, care oferă un domiciliu adesea plăcut şi convenabil, „poartă în ele chezăşia că se petrece acolo o locuire?”. (Vintilă Mihăilescu, Locuință și locuire, Dilema veche, 2012)

Dimensiunile locuirii (ca situare esențială a oamenilor în timp și spațiu) sunt cantitative și calitative, clarificabile din multiple perspective:
•ca situare regională în anumite condiții de mediu natural și amenajat:
- persp. ecologică
- persp. economică
- persp. socio-culturală
- persp. geografică
•ca fapt și fenomen social și ca stare psihică individuală:
- presp. sociologică
- persp. socio-psihologică
- persp. psihologică
•ca mod de organizare a așezărilor umane și ca ansambluri de populații:
- persp. demografică
- persp. antropologică
- persp. geografiei umane
•ca trăire umană și situare ontologica în lume:
- diverse perspective filozofice: (de ex. perspectiva fenomenologică)
- perspectiva estetică, semiotică, a percepției urbane etc.

Perspectiva arhitectural-urbanistică este cea care, în final, dă forma habitatului uman: este datoare să integreze toate aceste perspective, care fiecare aduc dimensiuni ale fenomenului din propria arie disciplinară.
În felul acesta, atât perspectiva arhitectural-urbanistică cât și actul de edificare se îmbogățesc. În aceeași măsură, aceste perspective trebuie integrate și de perspectiva politică, totdeauna complementară celei urbanistice.