Slujitorii Sfintelor Altare si Taina Hirotoniei

Despre preoţie s-a scris şi s-a vorbit mult. Au scris şi au vorbit şi sfinţi, şi teologi. S-a scris cu drag şi cu dorinţa de a ridica tot mai mult spre culmile sfinţeniei pe slujitorii preoţiei, pe preoţi. Dar oricât s-ar scrie despre preoţie şi oricât s-ar vorbi, niciodată nu este de ajuns. Preoţia are atâtea înălţimi, atâtea adâncimi, atâtea taine, încât cu foarte multă greutate poate fi cunoscută şi descrisă după cuviinţă. Preoţia este întocmai ca un munte mare, ce-şi înalţă cu maiestate vârful spre ceruri, cu mult dincolo de nori. Alpiniştii îl explorează, se caţără pe el.

Unii ajung de cunosc văile şi adâncimile de la poalele lui; alţii ajung până la jumătate; alţii se caţără pe înălţimile care fac coroană piscului celui mai înalt; alţii reuşesc de a se urca până unde fruntea muntelui se îngeamănă uneori cu norii; alţii, rari, rari de tot, ating piscul cel mare. Dar nici unul dintre aceşti alpinişti nu poate spune că a străbătut toate cărările muntelui, că i-a cunoscut toate frumuseţile, că i-a admirat înălţimile, că a ascultat muzica tuturor izvoarelor lui, că şi-a desfătat privirile cu toată bogăţia floriloi lui. Toţi spun că muntele e frumos, fiindcă e frumos chiar şi în puţinul ce l-au cunoscut; toţi spun că muntele e grandios, că e măreţ, fiindcă e grandios, e măreţ chiar şi la înălţimea la care au ajuns.

Despre înălţimea şi importanţa slujitorilor altarelor şi despre minunata taină a hirotoniei voi vorbi şi eu în cele ce urmează, tradând subiectul dintr-o perspectivă teologică modernă, spre a fi de folos atât mie cât şi altora de seama mea.

Capitolul I: Taina hirotoniei

În fiecare Taină, Mântuitorul Hristos Se dăruieşte celor ce s-au încorporat în Sine ca mădulare ale Trupului Său tainic, Biserica, şi, după aceea, celor ce cred în El şi aleargă la ajutorul Său dumnezeiesc, printr-o lucrare a Sa, iar în Sfânta Euharistie Se dăruieşte cu însuşi Trupul şi Sîngele Sau. Dar fiind nevăzut şi voind să dăruiască Bisericii şi membrilor ei Trupul şi Sîngele Sau, precum şi harul dumnezeiesc în chip văzut, Hristos a hotărât să Se dăruiască oamenilor prin persoane văzute. Pe aceste persoane Mântuitorul însuşi le alege şi le sfinţeşte prin Taina hirotoniei, dându-le Bisericii aşa precum Tatăl L-a dat pe El lumii: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi... Luaţi Duh Sfânt".

Fără un subiect uman care să-L reprezinte pe Hristos ca subiect în chip văzut, Hristos nu ne-ar putea împărtăşi ca persoană darurile Sale, sau nu S-ar putea dărui pe Sine însuşi în celelalte Taine ca mijloace văzute. Dăruirea Sa nu s-ar putea face decât în mod nevăzut.

Episcopul sau preotul sunt organele văzute ale Preotului şi Arhiereului nevăzut, Hristos, în Biserică. Hirotonia îl face pe cel ce o primeşte iconom al Tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1) prin care Biserica se realizează şi se prelungeşte în umanitate. Hirotonia este prin excelenţă Taină Bisericii, pe lângă faptul că este Taina care-L face pe Hristos trăit prin preoţi ca subiect deosebit de credincioşi.